Un microbuz de pe ruta Chișinău-Costești s-a răsturnat pe traseul R6, Km 11. Totul s-a întâmplat după de microbuzul a fost lovit din spate de un camion, care se presupune că a încercat să evite impactul cu un alt un automobil, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, camionul DAF era condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, iar microbuzul de un bărbat de 38 de ani. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În urma impactului, patru pasageri au fost transportați la spital pentru investigații medicale, iar alți trei au primit ajutor medical la fața locului.
Pe caz a fost inițiată o anchetă.