logo

Un membru CEC îi ameninţă cu urna de gunoi pe autorii unei emisiuni televizate


https://www.ipn.md/ro/un-membru-cec-ii-ameninta-cu-urna-de-gunoi-pe-autorii-unei-emisiuni-televizate-7967_973739.html

Igor Burciu, Sergiu Praporşcic şi Vasile Năstase – autorii emisiunii Media Express de la Eu Tv – „vor fi aruncaţi la gunoi în cazul în care aceştia nu-şi vor cere public scuze pentru că au prejudiciat onoarea şi demnitatea membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC)”, a declarat miercuri, 28 ianuarie, într-o conferinţă de presă Nicolae Gârbu, membru CEC, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Nicolae Gârbu, în cadrul emisiunii din 24 ianuarie cei trei şi-au permis să utilizeze un limbaj licenţios şi plin de ostilitate, lezând onoarea membrilor CEC şi a combatanţilor de pe Nistru. „Nu cred că am meritat un astfel de tratament, după ce am am apărat cu jertfire de sine viaţa, sănătatea şi siguranţa cetăţenilor Republicii Moldova în conflictul armat de pe Nistru”, a declarat Nicolae Gârbu, comandant în conflictul armat din 1992. Nicolae Gârbu cere preşedintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Gheorghe Gorincioi, să examineze conţinutul emisiunii menţionate, odată cu cererea din 22 ianuarie de a monitoriza conţinutul serviciilor de programe ale Eu Tv sub aspectul respectării echilibrului şi a pluralismului politic. „Nu consider că o plângere adresată CCA încalcă politica editorială a radiofuzorului” şi-a argumentat Gârbu acţiunile de notificare a CCA. Anterior, pe 22 ianuarie, Nicolae Gârbu, Mihai Buşuleac şi Vasile Gafton au cerut CCA să monitorizeze conţinutul serviciilor de programe ale Eu Tv sub aspectul respectării echilibrului şi a pluralismului politic. Solicitat de Info-Prim Neo, directorul general al postului Eu Tv, Viorel Buzdugan, a respins acuzaţiile de partizanat politic care au fost aduse radiodifuzorului.