logo

Un masster-clas de confecţionare a ikebanelor a fost susţinut la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/un-masster-clas-de-confectionare-a-ikebanelor-a-fost-sustinut-la-chisinau-7967_1007704.html

Sala Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” a fost luată cu asalt de zeci de persoane care au venit în seara zilei de marţi, 10 septembrie, să privească demonstraţia de ikebane japoneze. Compoziţiile au fost realizate de profesorul Ishiwata Masafumi de la Institutul de Ikebane „Ikenobo”, Kioto, care a venit pentru prima dată în Republica Moldova. Profesorul japonez a confecţionat 12 ikebane în tehnici diferite şi a explicat modalităţile de realizare a compoziţiilor.

Ishiwata Masafumi a menţionat pentru IPN că ikebanele confecţionate au reprezentat starea sa sufletească, formele tradiţionale dar şi cele moderne de aranjare a plantelor. „De-a lungul istoriei ikebanele erau confecţionate doar de bărbaţi, din motiv că materia primă a acestora era adusă din munţi şi păduri. În prezent, la Institutul de Ikebane „Ikenobo”, 99% din elevi sunt femei”, a  spus profesorul.

Ishiwata Masafumi a subliniat că ikebanele trebuie să fie confecţionate doar din flori vii şi au capacitatea să aducă armonie în spaţiile unde sunt instalate. „În vremurile moderne când locuinţele sunt tot mai mici, dimensiunile ikebanelor s-au redus esenţial. În timp ce tradiţionalele ikebane aveau o lăţime de 7 metri şi 4 metri înălţime”, a subliniat profesorul japonez.

În acelaşi context, profesoara de la Institutul de Ikebană „Ikenobo”, Iamada Midori, care deţine cel mai mare grad în domeniul confecţionării ikebanelor, a spus  că prima atestare istorică a ikebanelor a fost cu 550 de ani în urmă, însă specialiştii constată că primele ikebane au fost confecţionate în secolul VI. „Ikebana a fost  confecţionată iniţial pentru a aduce jertfă lui Buda. În prezent aceasta a devenit şi un obiect de decor”, a mai spus Iamada Midori.

Chiar dacă deţine cel mai mare grad în arta confecţionării ikebanelor aceasta a subliniat că acest meşteşug se învaţă pe parcursul întregii vieţi şi se transmite din generaţie în generaţie.

Demonstraţia de ikebana la Chişinău are loc al XV-lea an consecutiv. Evenimentul a fost organizate de Ambasada Japoniei în Republica Moldova şi de Filiala Institutului de Ikebana „Ikenobo” din Chişinău, condusă de Angela Lobastov.