logo

Un mărţişor şi o carte pentru copiii internaţi la Spitalul „Emilian Coţaga”


https://www.ipn.md/ro/un-martisor-si-o-carte-pentru-copiii-internati-la-spitalul-7967_1025801.html

Peste o sută de copii internaţi la Spitalul Republican pentru Copii „Emilian Coţaga” din capitală au primit în dar de 1 martie câte un mărţişor şi câte o carte. Acţiunea a fost desfăşurată de către cititorii Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”.

Solicitată de IPN, bibliotecarul principal Tamara Croitoru, a declarat că cititorii şi bibliotecarii au confecţionat mărţişoare de diferite mărimi şi forme pentru a le dărui copiilor internaţi la spitalul „Emilian Coţaga”. Pe lângă tradiţionalul simbol al primăverii, micii pacienţi au primit în dar şi cartea „Comoara” de Spiridon Vangheli.

Potrivit Tamarei Croitoru, acţiunea, desfăşurată al doilea an consecutiv, îşi propune să le aducă un zâmbet atât copiilor aflaţi la tratament, cât şi părinţilor acestora. „Chiar am observat că în spital nici copiii şi nici părinţii nu aveau mărţişoare. Probabil, nici nu şi-au amintit că este 1 martie şi că au nevoie de mărţişoare. Noi le-am adus câte-un zâmbet pe feţele lor”, a spus Tamara Croitoru.

Mărţişoarele, din hârtie şi lemn, au fost confecţionate de către copiii şi părinţii lor, dar şi de către bibliotecari la clubul „MeşteRICH” din cadrul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”.