Un locuitor al capitalei a fost reţinut pentru fals de documente
https://www.ipn.md/ro/un-locuitor-al-capitalei-a-fost-retinut-pentru-fals-de-7967_965174.html
Un locuitor al capitalei a fost reţinut de angajaţii Biroului de Investigare a Fraudelor, Buiucani, pentru fals de documente. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, s-a specializat în falsificarea permiselor de conducere, buletinelor de identitate moldoveneşti şi româneşti, transmite Info-Prim Neo.
Conform Centrului de presă al MAI, suspectul a fost surprins în flagrant delict, în momentul în care primea 500 de lei de la un bărbat pentru perfectarea unui permis de conducere fals. La domiciliul acestuia a fost depistat şi ridicat aparataj foto şi video, calculatoare, imprimante şi lasere pentru confecţionarea şi falsificarea diferitor acte oficiale. S-a stabilit că acesta practică astfel de servicii din anul 2006, găsind solicitanţii prin intermediul Internetului şi anunţurilor în presă.
Actualmente, poliţia cercetează cazul pentru a stabili circumstanţele şi persoanele implicate. Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru confecţionare, deţinere, vânzare sau folosire a documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă în mărime de până la 12 mii de lei sau detenţie de la 1 până la 5 ani.