logo

Un loc de trai pentru cei mai trişti ca noi


https://www.ipn.md/ro/un-loc-de-trai-pentru-cei-mai-tristi-ca-noi-7967_992619.html

16 persoane cu probleme de sănătate mintală din Bălţi vor avea un loc de trai. Asociaţia Somato din Bălţi în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi testarea locuinţelor protejate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintala din Moldova”, împreună cu administraţia publică locală din municipiu, au oferit două apartamente la bloc şi două case la sol pentru persoane din această categorie, transmite Info-Prim Neo. Spaţiul locativ a fost oferit de municipalitatea bălţeană, iar lucrările de reparaţie şi amenajare a acestora au fost făcute din fondurile donatorilor. În cadrul ceremoniei de lansare a serviciului, preşedintele Asociaţiei Somato, Jana Chihai, a menţionat că printre cele mai mari dificultăţi cu care se confruntă persoanele cu afecţiuni mintale se numără lipsa condiţiilor pentru asigurarea unei vieţi independente şi libere. „Aceste locuinţe vor servi ca o oportunitate pentru beneficiarii noştri de a avea o viaţă independentă, de a se bucura de condiţii pentru a se integra în societate şi să decidă singuri ce este important în viaţa lor cotidiană”, a spus Jana Chihai. În cadrul proiectului „Dezvoltarea şi testarea locuinţelor protejate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală din Moldova” 80 de persoane cu probleme de sănătate mintală din Bălţi au beneficiat de îngrijiri la domiciliu. Conform datelor oficiale, în municipiul Bălţi sunt peste trei mii de persoane cu probleme de sănătate mintală, inclusiv peste 200 de copii şi circa 190 de adolescenţi. Proiectul este finanţat, în mare parte, de Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova.