logo

Un liceu din Congaz are un nou sistem de încălzire, cu sprijinul Guvernului Japoniei


https://www.ipn.md/ro/un-liceu-din-congaz-are-un-nou-sistem-de-7967_1070096.html

În Liceul Teoretic „Todur Zanet” din satul Congaz, UTA Găgăuzia, a fost înlocuit sistemul de încălzire. Lucrările au fost făcute prin programul Kusanone, susținut de Guvernul Japoniei. Costul lucrărilor depășește 73 de mii de dolari, transmite IPN.

Datorită finanțării japoneze, au fost instalate opt cazane moderne de termificare, iar rețeaua de conducte și bateriile au fost înlocuite. Lucrările au fost finalizate în iulie 2018.

Directoarea liceului, Maria Cebanova, a declarat, astăzi, în cadrul unui eveniment de inaugurare a noului sistem de termificare, că cel vechi data din 1974 și nu mai funcționa eficient. În clase era rece, iar elevii și angajații școlii aveau de suferit.

Ambasadorul Japoniei la Chișinău, Masanobu Yoshii, a remarcat în cadrul aceluiași eveniment că, acum trei ani, Ambasada a recepționat solicitarea din partea liceului, iar un an mai târziu finanțarea a fost aprobată și au putut începe lucrările. Respectivul proiect este primul pentru Găgăuzia, dar nu va fi ultimul. În următoarea perioadă va fi reparată, cu suportul Japoniei, o grădiniță din Comrat.

Masanobu Yosii, a menționat că, prin programul Kusanone, Guvernul Japoniei urmărește îmbunătățirea vieții cetățenilor Republicii Moldova în domenii precum sănătate, educație, servicii de bunăstare publică.

Până în prezent, prin programul Kusanone au fost finanțate 64 de proiecte în Republica Moldova.