logo

Un Inspectorat Şcolar Naţional şi o Agenţie de Asigurare a Calităţii pot soluţiona problemele educaţiei


https://www.ipn.md/ro/un-inspectorat-scolar-national-si-o-agentie-de-asigurare-a-7967_1007223.html

Ministerul Educaţiei propune instituirea unui Inspectorat Şcolar Naţional şi a unei Agenţii de Asigurare a Calităţii. În cadrul unei şedinţe, ministrul educaţiei, Maia Sandu, a spus că se doreşte ca inspectoratul să dispună de un grad înalt de independenţă. Potrivit experienţei internaţionale, noua structură  va face inspecţii în instituţiile de învăţământ după care prezintă rapoarte transparente despre fiecare dintre ele, transmite IPN.

„Raportul este transparent şi fiecare părinte poate să vadă cum se compară şcoala în care merge copilului său cu o şcoală din apropiere şi poate să facă o alegere”, a spus ministrul.

Maia Sandu a spus că pentru învăţământul vocaţional şi pentru învăţământul superior va fi creată Agenţia de Asigurare a Calităţii, care va acredita instituţiile din învăţământul superior. „În momentul în care vom avea o agenţie recunoscută la nivel european, atunci nu vom avea şi problemele recunoaşterii diplomelor care sunt eliberate de instituţiile acreditate de această agenţie”, a menţionat ministrul. Agenţia va avea ca scop să evalueze programele la toate universităţile , după care se va decide care dintre ele va putea să ofere servicii şi la care discipline.

Maia Sandu a spus că din 2008 nu există niciun organ care s-ar preocupa de calitatea studiilor, iar până în 2008 a existat un departament în cadrul Ministerului Educaţiei, ceea ce nu este corect, pentru că ministerul nu trebuie să se ocupe de asemenea lucruri.