Un important operator de televiziune prin cablu (SarNet SRL), din nou, a fost avertizat public de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru că retransmite, în unele localităţi din ţară, fără a avea o autorizaţie în acest sens, transmite IPN
Victor Pulbere, director Expertize şi Licenţiere din cadrul CCA a spus astăzi, joi, în cadrul şedinţei CCA, că operatorul retransmite posturi TV în oraşul Călaraşi, deşi are dreptul doar în municipiul Chişinău şi oraşul Ungheni. „De această dată încălcarea a avut loc, la începutul acestei luni, la domiciliul unui abonat, unde erau retransmise 98 de posturi TV. Alte 140 de posturi erau retransmise şi la oficiul central al companiei din acelaşi oraş”, a spus Victor Pulbere. Oficialul CCA a accentuat că acest operator nu deţine autorizaţie de retransmisie a posturilor TV pentru oraşul Călăraşi. El a mai presupus că operatorul respectiv oferă serviciile sale de televiziune prin cablu, practic, în toate localităţile unde prestează servicii de internet. „Retransmiterea posturilor TV este o chestiune separată de internet”, a spus Pulbere.
De asemenea, el a mai menţionat că operatorul TV nu este la prima abatere în acest sens, fiind de nenumărate ori avertizat public şi amendat pentru faptul că a încălcat grav legislaţia în domeniul audiovizualului. Mai mult ca atât, Victor Pulbere spune că, acum doi ani, CCA i-a retras şi licenţa de activitate. Operatorul a contestat atunci decizia CCA în instanţă şi a obţinut câştig de cauză, reluându-şi ulterior activitatea.
Solicitaţi de IPN, reprezentanţii StarNet au menţionat că vor emite, în următoarele zile, un comunicat de presă la această temă.