logo

Un guvern stabil şi cu o viziune unitară proeuropeană e de preferat în Moldova, Klaus Iohannis


https://www.ipn.md/ro/un-guvern-stabil-si-cu-o-viziune-unitara-proeuropeana-e-de-preferat-in-moldova-k-7965_1018161.html

Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că rezultatul votului din 30 noiembrie 2014 trimite la o formulă de compunere a puterii executive în care responsabilitatea parcursului democratic al Republicii Moldova să fie împărţită între toate partidele proeuropene. Opinia a fost exprimată miercuri, 4 februarie, la o întrevedere cu ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă publicat pe pagina electronică a Preşedinţiei României.

Şeful statului român susţine că un guvern stabil şi cu o viziune unitară proeuropeană este de preferat oricărei alte soluţii de compromis. Asigurarea unei majorităţi parlamentare şi cu interese comune în direcţia modernizării şi consolidării democratice a Republicii Moldova reprezintă garanţia unui guvern stabil

Klaus Iohannis a menţionat că rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova a reconfirmat sprijinul popular pentru opţiunea politică proeuropeană, iar aşteptările partenerilor europeni se îndreptă ferm către respectarea misiunii date prin alegeri de către cetăţenii moldoveni.

De asemenea, preşedintele României a menţionat că Acordul de Asociere şi Liber Schimb, semnat cu Uniunea Europeană, conferă prilejul accelerării reformelor structurale profunde, care au nevoie de un sprijin politic consistent şi că orientarea proeuropeană a Republicii Moldova nu poate fi condiţionată de lupte politice interne.