logo

Un grup de locuitori din orașul Sângera acuză Primăria localității de abuzuri


https://www.ipn.md/ro/un-grup-de-locuitori-din-orasul-sangera-acuza-primaria-7967_1095565.html

Un grup de cetățeni din orașul Sângera, municipiul Chișinău, acuză Primăria localității de abuzuri. Aceștia, reprezentați de asociația obștească „Egalitate”, susțin că au încercat să-și facă dreptate la organele de drept, dar fără succes.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele asociației „Egalitate”, Radu Raicu, a declarat că este de meserie jurist și scopul asociației este de a reprezenta cetățenii în apărarea drepturilor lor. Un exemplu este și acest grup de cetățeni din Sângera care s-a plâns pe mai multe probleme legate de respectarea drepturilor lor de către administrația publică locală.

Domnica Stratenco, locuitoare din Sângera, a menționat că administrația publică locală îi ignoră. Femeia spune că, încă acum doi ani, s-a adresat la Primărie pentru a-i fi corectate hotarele terenului care îi aparține. „Până în prezent nu pot rezolva problema. Intenționat nu mi se aprobă. Au mai fost cazuri asemănătoare cu corectarea hotarelor și li s-a aprobat cu succes. Cred că Primăria orașului Sângera face discriminări între cetățeni”, a spus femeia.

„Toată lumea din orășelul Sângera plânge. Lumea nu mai știe unde să se adreseze, care uși să le deschidă. Cerem ajutor de la toate instanțele, să facă ordine în orașul Sângera, în Primăria Sângera. Noi rugăm din suflet să ajute Sângera că-i prăpastie mare. Nu mai avem puteri”, a mai spus locuitoarea orașului.

O altă locuitoare din Sângera, Svetlana Cerari, a spus că problema ei este încă din 2008. Tatăl ei a depus o cerere la administrația locală pentru a-i fi făcute corectări în titlul de proprietate. Abia în iulie 2021 consiliul local i-a examinat cererea, dar nimeni din familie nu a fost invitat la ședință și nici soluția nu le-a fost comunicată. În opinia sa, astfel s-a procedat intenționat pentru a nu se putea adresa în instanța de judecată. „E problema pe care Primăria nu a vrut să ne-o rezolve pașnic. La Primărie se rezolvă doar problemele celor care dau bani”, afirmă Svetlana Cerari.

Nionela Muravscaia, o altă localnică, a declarat că autoritățile acționează în folosul propriu, nu al cetățenilor de rând. „Trăim într-un sistem putred și corupt. Banii aceștia care li se achită lor ca salarii noi îi facem. Mai bine i-ar aloca invalizilor și pensionarilor”, a spus femeia.

Vladimir Raducan, locuitor din Sângera, spune că a muncit o viață în colhoz și are o pensie de trei ori mai mică decât cei care nu au lucrat deloc. Bărbatul susține că și astăzi unii preferă să meargă la proteste pe bani furați, numai să nu lucreze legal.

Agenția nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă. IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.