logo

Un grup de arhitecţi susţine că decizia de a construi bd. Cantemir a fost luată de persoane interesate fără consultarea specialiştilor


https://www.ipn.md/ro/un-grup-de-arhitecti-sustine-ca-decizia-de-a-construi-7967_964409.html

Un grup de arhitecţi, inclusiv somităţi în domeniu şi conducători ai organizaţiilor profesionale ale arhitecţilor, îşi exprimă protestul faţă de formalitatea discuţiilor şi a modalităţii de adoptare a Planului Urbanistic General al mun. Chişinău şi a construirii bulevardului Cantemir, susţinând că această decizie a fost luată de „persoane interesate” fără a consulta opinia unor instituţii specializate şi a specialiştilor. Potrivit unei scrisori deschise a grupului de arhitecţi, publicată în ediţia de vineri, 20 aprilie, a „Jurnalului de Chişinău”, semnatarii reclamă lipsa unor dezbateri deschise pe marginea proiectului PUG, precum şi nerespectarea Regulamentului privind adoptarea planurilor urbanistice care prevede obligativitatea discutării acestora de uniunile de creaţie. Totodată, arhitecţii susţin că soluţiile propuse privind centrul istoric al oraşului şi construcţia bd. Cantemir în zona istorică contravin legislaţiei naţionale şi convenţiilor internaţionale ratificate privind patrimoniul cultural istoric, fiind încălcată, în acelaşi timp, Legea privind activitatea arhitecturală, privind elaborarea proiectelor de importanţă naţională prin intermediul concursurilor arhitecturale. Semnatarii documentului mai susţin că nu au fost discutate proiecte de alternativă, elaborate conform cerinţelor internaţionale, fapt ce nu a permis luarea unei decizii obiective. Arhitecţii subliniază că finanţarea singurei soluţii propuse, în partea istorică a oraşului Chişinău, vine în contradicţie cu politica fondurilor investiţionale internaţionale care prevede asigurarea obligatorie a păstrării mediului istoric şi natural. Având în vedere aceste derogări de la lege, semnatarii scrisorii propun abrogarea deciziei privind adoptarea PUG şi a celei privind construirea bd. Cantemir, până la elaborarea şi examinarea unor variante de alternativă, concepute în cheia păstrării mediului urbanistic istoric. Scrisoarea este semnată de arhitecţii Grigore Bosenco, preşedintele Uniunii Designerilor din RM, Vasile Eremciuc, preşedintele Asociaţiei Arhitecţilor, Victor Vornicov, preşedintele Uniunii Tinerilor Arhitecţi, dr. Sergius Ciocanu, preşedintele ICOMOS, filiala R. Moldova, Eugen Bâzgu, vicepreşedinte ICOMOS, Anatol Gordeev, arhitect-urbanist, Mihai Eremciuc, Valeriu Herţa, dr. Tamara Nesterov şi Boris Gangal. Solicitat de Info-Prim Neo, arhitectul şef al municipiului, Nicon Zaporojan, şef interimar al Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare, a refuzat să comenteze scrisoarea colegilor săi, menţionând că aceasta este „opinia proprie a lor”, iar PUG este un document deja aprobat. Decizia privind trasarea bd. Cantemir şi reconstrucţia cartierelor adiacente a fost aprobată de Consiliul Municipal Chişinău la 20 martie, urmând să fie cea mai mare investiţie din PUG. Specialiştii susţin că în zona viitorului şantier sunt amplasate 26 clădirii istorice, construite la începutul sec. 19, ce nu pot fi demolate. Municipalitatea explică necesitatea reconstrucţiei bulevardului Cantemir pentru a ameliora situaţia ecologică în zona centrală a urbei, pentru a micşora fluxul de transport pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi pentru a optimiza circulaţia pe străzile adiacente – Columna, Alexandru cel Bun, Bucureşti, Alecsandri, Puşkin, Bănulescu-Bodoni, Sfatul Ţării şi Mihai Viteazul. De asemenea, este vorba despre crearea unui nou centru urban cu infrastructură inginerească.