Un grav accident rutier cu implicarea unui autocar din R. Moldova s-a produs în această dimineaţă la Bârlad
https://www.ipn.md/ro/un-grav-accident-rutier-cu-implicarea-unui-autocar-din-r-7967_961114.html
Un grav accident rutier, cu implicarea unui autocar din R. Moldova, s-a produs, în dimineaţa de joi, 7 septembrie, în oraşul românesc Bârlad. Coliziunea între autocar şi un microbuz cu 17 persoane, produs pe traseul Bârlad-Tecuci-Bucureşti, s-a soldat cu moartea a 12 persoane şi traumatizarea altor 6, inclusiv 4 copii.
Solicitat de Info-Prim Neo, viceconsulul R. Moldova la Bucureşti, Valentina Gândea, a comunicat că deocamdată nu a fost informată oficială despre acest accident, dar a fost contactată telefonic de comisarul Secţiei Poliţia Rutieră a Inspectoratului judeţean de Poliţie Vaslui, Ioan Vârlan.
Potrivit lui Vârlan, un microbuz cu 17 persoane care se deplasau la pescuit, a intrat în coliziune cu un autocar Setra 215H, ce aparţine firmei „Detur-Trans” SRL. Autocarul era condus de Anatol Goncearuc, în vârstă de 39 de ani şi avea la bord 29 de persoane, cu destinaţia Italia.
Referindu-se la informaţia comisarului Vârlan, Valentina Gândea spune că în accident au fost uşor răniţi şoferul autocarului şi ghidul, iar ceilalţi pasageri nu au fost traumatizaţi. Mai mult, potrivit anchetei preliminare, şoferul moldovean nu se face vinovat de producerea accidentului. Secţia consulară de la Bucureşti dispune de lista pasagerilor autocarului.
Potrivit presei româneşti, poliţiştii susţin că microbuzul nu era destinat transportului de călători, ci era unul de marfă, reutilat.
Toţi pasagerii microbuzului erau din Oneşti.