logo

Un funcţionar din Bălţi acuză reprezentantul guvernului din oraş de intimidare a membrilor şi simpatizanţilor PCRM


https://www.ipn.md/ro/un-functionar-din-balti-acuza-reprezentantul-guvernului-din-oras-de-7965_982582.html

Directorul întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ din Bălţi, Andrei Ciornâi, spune că a devenit o victimă a şefului oficiului teritorial al Cancelariei de Stat din Bălţi, Anatol Harcenco, membru a Partidului Democrat (PDM). Andrei Ciornâi spune că Anatol Harcenco a iniţiat o campanie de discreditare a Partidului Comuniştilor, a membrilor şi simpatizanţilor acestuia prin intimidări, presiuni psihologice, demisii. Şeful Direcţiei administraţiei publice locale din cadrul guvernului, George Mocanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că de la Bălţi nu a parvenit nicio plângere şi că declaraţiile reprezentantului comunist ar fi electorale. Andrei Ciornâi a declarat în cadrul unei conferinţe de presă marţi, 18 mai, că din momentul ocupării acestui post, la începutul anului 2010, la întreprindere au dat buzna iniţial angajaţii inspectoratului fiscal, după care cei de la inspectoratul ecologic, inspectoratul muncii, care efectuau diverse controale şi aplicau amenzi. Andrei Ciornâi mai spune că angajaţii inspectoratelor au recunoscut că efectuează o comandă politică. Andrei Ciornâi a mai spus că şeful oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, Anatol Harcenco, a pornit o amplă campanie de discreditare a funcţionarilor din Bălţi care sunt membri sau susţinători ai PCRM. „Harcenco este un fost comisar de oraş. În timp ce îndeplinea funcţia de comisar în Bălţi, la sfârşitul anilor 90, în oraşul nostru criminalitatea era la ea acasă. Astăzi un asemenea om reprezintă Cancelaria de Stat şi Partidul Democrat”, a spus Ciornâi. Potrivit directorului întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ din Bălţi, presiuni sunt făcute şi asupra familiei sale. În noaptea de Paşti cineva ar fi făcut o tentativă de a-i fura automobilul, iar în noaptea de 8 spre 9 mai i-a fost furat automobilul tatălui său. Şeful Direcţiei administraţiei publice locale din cadrul guvernului, George Mocanu, a declarat pentru agenţie că oficiul teritorial al Cancelariei de Stat se ocupă de verificarea legalităţii deciziilor şi dispoziţiilor din cadrul consiliilor municipale sau raionale şi nu îndeplinesc comenzi politice. George Mocanu a precizat că reprezentantul PCRM de la Bălţi este în drept să prezinte probe despre încălcările despre care vorbeşte, ca informaţia să fie verificată. „În cazul în care dumnealui nu s-a adresat la guvern, dar a organizat o conferinţă de presă, atunci aceste declaraţii sunt mai mult electorale”, a spus George Mocanu.