logo

Un funcţionar al Departamentului Executare a Deciziilor Judiciare este bănuit de luare de mită


https://www.ipn.md/ro/un-functionar-al-departamentului-executare-a-deciziilor-judiciare-este-banuit-7967_966967.html

Şeful oficiului Ocniţa al Departamentului Executare a Deciziilor Judiciare este bănuit de luare de mită. Şeful adjunct al Direcţiei Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Oleg Puţuntică susţine că funcţionarul a fost prins în momentul în care ar fi extorcat şi ar fi primit de la un fost deţinut suma de 400 dolari SUA. Persoana de la care erau estorcaţi banii fusese condamnat în aprilie 2006 la privaţiune de libertate pe un termen de 2 ani şi 5 luni pentru săvârşirea unui furt, termenul de detenţie urmând să expire august 2008. Ca rezultat al purtării exemplare, bărbatul a fost eliberat, cu restricţia de a nu părăsi ţara. Acestuia îi mai rămăsese încă 4 luni până la ispăşirea definitivă a pedepsei. Fostul deţinut intenţiona să plece la muncă peste hotare şi ar fi convenit cu şeful oficiului Ocniţa al Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare, să nu se mai prezinte lunar la DEDJ. Pentru acest serviciu, executorul judiciar i-ar fi cerut 400 dolari, câte 100 dolari pentru fiecare lună. Pe 15 octombrie, fostul deţinut s-a adresat la poliţie cu o plângere. Şeful oficiului Ocniţa al Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare este cercetat în baza Codului Penal pentru corupere pasivă. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 lei sau închisoare de la 5 la 10 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.