logo

Un expert ONU va evalua condiţiile de trai ale oamenilor săraci din Moldova


https://www.ipn.md/ro/un-expert-onu-va-evalua-conditiile-de-trai-ale-oamenilor-7967_1007624.html

Raportorul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Magdalena Sepúlveda, va întreprinde o vizită în Republica Moldova pentru a se documenta din prima sursă şi a evalua problemele cu care se confruntă persoanele care trăiesc în sărăcie extremă, transmite IPN. Raportorul susţine că legislaţia Moldovei include un şir de legi care ajută ţara să avanseze în eforturile sale de combatere a sărăciei. Cu toate acestea, multe grupuri de populaţie continuă să trăiască sub pragul sărăciei sau sunt excluse şi marginalizate.

Potrivit Oficiului ONU pentru drepturile omului, expertul va evalua măsurile de protecţie socială şi alte programe ale Guvernului, care au drept scop să ofere asistenţă femeilor, copiilor, minorităţilor etnice, persoanelor în vârstă şi celor cu dizabilităţi. Se va cerceta modul în care statul se preocupă de situaţia acestor grupuri de oameni şi cum le asigură respectarea drepturilor, inclusiv accesul la servicii de sănătate, educaţie, surse sigure de apă şi sisteme de canalizare.

Aceasta este prima vizită în Republica Moldova a unui expert independent pentru drepturile omului şi sărăcie extremă. Constatările preliminare ale misiunii vor fi expuse într-o conferinţă de presă, iar observaţiile şi recomandările finale – într-un raport care va fi prezentat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului în iunie 2014.