logo

Un deținut riscă până la 7 ani de închisoare pentru acțiuni perverse față de o minoră


https://www.ipn.md/ro/un-detinut-risca-pana-la-7-ani-de-inchisoare-7967_1080765.html

Un condamnat care își ispășea pedeapsa în Penitenciarul nr. 18 Brănești, riscă de la 3 până la 7 ani închisoare după ce, pe perioada anului 2020, a comis acțiuni perverse în mediul online în privința unei minore de 12 ani. Oamenii legii au inițiat o cauză penală, iar în luna martie a acestui an, cauza a fost expediată în judecată.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, în pofida interdicției deținerii de către condamnați a dispozitivelor de comunicații electronice, bărbatul a purtat, prin intermediul rețelelor sociale, discuții obscene și cu caracter sexual cu victima minoră. În cadrul discuțiilor, deținutul a determinat-o pe copilă să-i expedieze imaginile personale intime, totodată transmițându-i minorei imagini foto și linkuri către conținut sexual.

În perioada 2018-2020, deținutul a purtat discuții manipulatorii cu minora pentru a obține încrederea acesteia, având scopul final să se întâlnească cu aceasta pentru comiterea abuzului sexual prin contact fizic.

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigați, avertizează despre  pericolul fenomenului de abuz sexual online asupra copiilor și recomandă părinților, pedagogilor și altor persoanelor care îngrijesc sau educă copiii să petreacă activități educativ-informative întru prevenirea victimizării online.