logo

Un deputat solicită suspendarea activităţii spicherului Marian Lupu


https://www.ipn.md/ro/un-deputat-solicita-suspendarea-activitatii-spicherului-marian-lupu-7965_964805.html

Deputatul Alianţei „Moldova Noastră” (AMN) Veaceslav Untilă îl acuză pe spicherul Marian Lupu de încălcarea Constituţiei şi a Codului penal şi solicită suspendarea din funcţie a acestuia pe timpul efectuării anchetei. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute luni, 21 mai, Untilă a declarat că, la începutul lunii aprilie, Lupu a invitat în biroul său reprezentanţii a 17 companii de asigurări din R. Moldova înmânându-le o listă, unde în dreptul fiecărei companii era indicată suma pe care erau obligaţi să o plătească pentru restaurarea Mănăstirii Curchi. Untilă a menţionat că Lupu, sub patronajul căruia se efectuează restaurarea locaşului, manifestă interes personal faţă de această acţiune - pentru creşterea propriei imagini, dar şi interes de grup - pentru sporirea imaginii partidului pe care îl reprezintă. Potrivit lui Untilă, acţiunile guvernării comuniste la Căpriana şi Mănăstirea Curchi nu sunt altceva decât o tentativă de a-şi asocia imaginea proprie cu credinţa în Dumnezeu. Untilă a reamintit că a adresat o interpelare în acest sens Procuraturii Generale, dar în răspunsul acesteia se menţionează că „nu a fost sesizată de agenţi economici cu privire la obligarea lor de a aloca mijloace băneşti în scopurile menţionate” şi, astfel, „nu are temeiuri pentru intervenire”. Untilă a calificat acest răspuns al PG drept unul formal, spunând că AMN nu are nimic împotriva restaurării mănăstirii şi a acţiunilor filantropice, însă modul în care acest lucru se face în R. Moldova se numeşte „raket de stat”. Potrivit lui Untilă, prin aceste acţiuni Lupu a încălcat mai multe prevederi ale Constituţiei şi ale Codului penal, menţionând că readresează interpelarea către procurorul general pentru a reinvestiga acest caz conform legislaţiei. Untilă l-a rugat pe Lupu ca, pe perioada investigaţiei, să-şi suspende activitatea de spicher pentru a nu exercita presiuni asupra procesului de investigare. Potrivit unei liste prezentate de deputat, celor 17 companii le-au fost sunt solicitate în total peste 5,2 milioane de lei, de la 13 mii până la 1,4 milioane lei de la fiecare companie, ceea ce constituie 1% din venitul fiecăreia.