logo

Un deputat solicită demiterea șefului Agenției Rezerve Materiale


https://www.ipn.md/ro/un-deputat-solicita-demiterea-sefului-agentiei-rezerve-materiale-7965_1081714.html

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, a expediat un demers către Ministerul Afacerilor Interne, prin care solicită demiterea din funcție a șefului Agenției Rezerve Materiale, Gheorghe Tretiacov. Parlamentarul susține că și în prezent continuă eliberarea grâului din rezerva de stat pentru export, iar „Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, controlată de socialiști, emite autorizații în acest scop”. Potrivit parlamentarului, aceste lucruri se întâmplă deși există risc iminent de creștere a prețului la pâine, iar Consiliul Suprem de Securitate a solicitat suspendarea exportului de grâu din rezerva de stat, transmite IPN.

„A câta oară, socialiștii au demonstrat că lucrează împotriva cetățenilor. Nu ar trebui să ne mire, întrucât în funcțiile înalte în stat stau oameni ai acestui partid certați cu legea. Conform informațiilor pe care le-am primit, Gheorghe Tretiacov, șeful Agenției Rezerve Materiale (instituție subordonată MAI, care administrează rezervele de stat de grâu), a fost arestat în trecut pentru escrocherie în proporții deosebit de mari. Tretiacov a fost șef al Poliției Criminale pe timpul lui Voronin și ar fi fost reținut atunci pentru o serie de fărădelegi”, susține Radu Marian.

Deputatul spune că este inadmisibil ca o asemenea funcție strategică și importantă în stat să fie deținută de o persoană cu reputație îndoielnică.

 „Noi am înțeles deja că aceste acțiuni mai oferă și profituri de milioane unor oligarhi apropiați lui Dodon. Noi am înțeles deja că ei numesc în funcții înalte de stat oameni certați cu legea, care sunt vulnerabili la acte de corupție. Trebuie să-i oprim, avem ocazia să facem asta pe 11 iulie”, menționează Radu Marian.

Contactat de IPN, Gheorghe Tretiacov nu a răspuns la telefon, iar ministrul în exercițiu al afacerilor interne, Pavel Voicu, a respins apelul.