logo

Un deputat propune interzicerea fumatului chiar şi în maşinile personale


https://www.ipn.md/ro/un-deputat-propune-interzicerea-fumatului-chiar-si-in-masinile-personale-7967_998682.html

Parlamentarii şi-au propus să înăsprească legislaţia cu privire la fumat şi fumători. O iniţiativă legislativă a democratului Iurie Bolboceanu prevede amenzi de la 2000 la 3000 de lei pentru şoferii care fumează în maşinile personale atunci când au în salon copii sub 16 ani sau femei gravide. Proiectul este remis în comisiile parlamentare pentru dezbateri. Contactat de Info-Prim Neo, Iurie Bolboceanu, a declarat că astfel se încearcă a proteja copiii şi gravidele de efectele nocive ale fumatului pasiv, care reprezintă un pericol iminent de îmbolnăvire. Potrivit unor date, citate de parlamentar, concentraţia de toxine într-un vehicul în care se fumează ar putea fi de până la 11 ori mai mare decât într-un bar, de exemplu. Alte statistici arată că şoferii care fumează la volan sunt expuşi unui risc mai mare de accidente întrucât nu mai sunt atât de atenţi la drum.