logo

Un deputat din Parlament a cerut destituirea primarului interimar şi a 2 viceprimari ai municipiului Chişinău


https://www.ipn.md/ro/un-deputat-din-parlament-a-cerut-destituirea-primarului-interimar-si-a-2-vicepri-7965_958077.html

Deputatul creştin-democrat Gheorghe Susarenco a cerut joi, 2 martie, în plenul Parlamentului destituirea lui Vasile Ursu din funcţia de primar interimar şi a viceprimarilor recent aleşi Fiodor Negru şi Petru Şveţ. În opinia deputatului aceştea îndeplinesc funcţiile respective în mod ilegal. Într-o interpelare prezentată la şedinţa de azi a Parlamentului, Susarenco a declarat că potrivit legislaţiei, primarul poate numi în funcţie un primar interimar, iar dacă acesta nu-şi poate îndeplini obligaţiile, consiliul local trebuie să numească o persoană cu interimat. În cazul municipiului Chişinău, ex-primarul Serafim Urechean l-a numit în calitate de interimar pe Mihai Furtună, care a refuzat funcţia. În aceste condiţii Vasile Ursu nu poate să îndeplinească interimatul şi nici nu putea propune în funcţiile de viceprimari pe Fiodor Negru şi Petru Şveţ, a declarat Susarenco. Solicitat de Info-Prim Neo, Ion Dodonu şeful direcţiei juridice a Consiliului municipal Chişinău a declarat că cele 3 persoane îşi îndeplinesc funcţiile în mod legal şi că nu este încălcată legislaţia în vigoare. Pe parcursul anului 2005 au avut loc 4 scrutine electorale pentru alegerea primarului municipiului Chişinău care nu au fost validate din cauza prezenţei scăzute la vot a cetăţenilor.