Un copilaş de 7 luni a fost rănit de microbuzul unei întreprinderi de panificaţie
https://www.ipn.md/ro/un-copilas-de-7-luni-a-fost-ranit-de-microbuzul-unei-intreprinderi-de-panificati-7967_982568.html
O fetiţă de 7 luni a ajuns la spital după ce a fost lovită de un microbuz ce aparţine SA Franzeluţa. Accidentul s-a produs aseară, 17 mai, pe str. Socoleni din capitală. Alte detalii nu sunt, deocamdată, cunoscute. Medicii spitalului „Valentin Ignatenco” au fost cei care au sunat la poliţie şi au anunţat despre internarea copilului accidentat, a comunicat pentru Info-Prim Neo specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi.
Două maşini s-au tamponat pe str. Tudor Vladimirescu, una dintre ele a fost aruncată într-un microbuz care staţiona pe trotuar. Unul dintre şoferii implicaţi în accident s-a ales cu plagă contuză în regiunea frunţii.
Un automobil condus de un tânăr de 29 de ani prin centrul s. Dezghingea, Comrat, a derapat din cauza vitezei şi s-a răsturnat. Şoferul a fost spitalizat cu diverse leziuni corporale.
Luni, 17 mai, Poliţia Rutieră a înregistrat 3 accidente cu 3 persoane rănite şi 21 de accidente fără victime. Agenţii de circulaţie au aplicat 326 de amenzi pentru încălcarea regulilor circulaţiei rutiere, inclusiv 68 pentru deplasarea cu exces de viteză.