În Republica Moldova, fiecare a cincea persoană este în vârstă de până la 18 ani. La 1 ianuarie 2018, numărul copiilor era de 676 de mii, transmite IPN cu referire la date făcute publice de Biroul Național de Statistică în preajma Zilei internaționale a copilului.
În anul 2017 s-au născut 34,1 mii de copii vii, în descreștere cu 8,9% față de anul 2016. Rata natalității a constituit 9,6 copii născuți-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalității în localitățile rurale se menține mai înalt decât în localitățile urbane.
Din numărul copiilor născuți-vii, 51,5% au fost băieți. Raportul de masculinitate fiind de 106 băieți la 100 de fete.
94,7% dintre copii au avut la naștere peste 2,5 kg. Cei mai mulți copii (96,9%) s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 de săptămâni.
Vârsta medie a mamei la prima naștere este de 24,8 ani. Nivelul natalității extraconjugale rămâne a fi înalt, ponderea copiilor născuți în afara căsătoriei fiind de 21,5%.