Un copil de 3 ani din capitală a fost spitalizat după ce a suferit insolaţie
https://www.ipn.md/ro/un-copil-de-3-ani-din-capitala-a-fost-spitalizat-dupa-ce-a-suferit-insolatie-7967_960050.html
Un copil, de 3 ani, din capitală, a fost spitalizat după ce a suferit insolaţie.
Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, copilul s-a jucat toată ziua în curte, având capul descoperit. Seara, el a acuzat simptomele unei insolaţii – dureri de cap, ameţeli, greaţă, vomă. Băiatul a fost internat la spital.
Potrivit lui Proca, acesta este primul caz de insolaţie, înregistrat în anul curent. Medicii recomandă ca persoanele care se află în soare mai mult timp să-şi acopere capul şi să folosească cât mai multă apă, în special apă minerală plată şi nu carbogazoasă. În afară consumul a 2 litri de apă, în zilele toride, medicii recomandă renunţarea la alimentele sărate.
Principalul în cazul unei insolaţii este adresarea de urgenţă la medic, iar până la sosirea acestuia se recomandă răcirea organismului prin aplicaţii cu apă rece sau pungi cu gheaţă, consumul de apă rece.