logo

Un copil a murit strivit de un aragaz


https://www.ipn.md/ro/un-copil-a-murit-strivit-de-un-aragaz-7967_977880.html

Un copil a murit strivit de un aragaz. Tragedia s-a produs marţi, 22 septembrie, în casa buneilor copilului din s. Dobrogea, mun. Chşinău. Potrivit Staţiei municipale Chişinău de asistenţă de urgenţă, băiatul de numai 1,8 ani, din Ungheni, se afla la buneii săi din Dobrogea. Marţi, aproape de ora 13.00, asupra copilului a căzut aragazul, care l-a strivit. Băiatul a murit până la sosirea medicilor de pe ambulanţă. Un alt copil, de 4 ani, a fost internat la Centrul Mamei şi a Copilului pentru dezintoxicare. Fetiţa a băut mai multe pastile. Un bărbat, de 50 de ani, se zbate între viaţă şi moarte în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă, unde a fost adus de la locul de muncă de pe str. Ismail. Bărbatul a căzut de la înălţimea de 4 metri, suferind politraumatism, traumă cranio-cerebrală deschisă, contuzie cerebrală, plagă în regiunea occipitală. În noaptea curentă, aproape de ora 2.00, în sectorul Râşcani s-au bătut doi tineri, aflaţi în stare de ebrietate. Ambii s-au ales cu câte o plagă tăiată de uţit. Ambii au refuzat spitalizarea. În ziua şi noaptea trecute medicii de pe ambulanţele din capitală au răspuns la 684 de solicitări, inclusiv la 55 cazuri de traumatism, 62 cazuri de viroze acute, 28 de naşteri şi 11 ictusuri cerebrale.