Un copil în vârstă de 14 ani a murit înecat duminică, 28 iunie, după ce a mers la scăldat la iaz din apropierea satului Glinjeni, raionul Făleşti, transmite IPN.
Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, copilul a venit la scăldat cu un prieten, însă fără vreun adult. Băiatul a sărit de pe un baraj, s-a scufundat şi a dat semn că se îneacă. Amicul său, care stătea pe mal a încercat să îl ajute, dar nu a reuşit.
Ulterior, au fost chemate echipele de urgenţă. Scafandrierii veniţi la faţa locului, au început lucrările de căutare a corpului băiatului înecat, găsindu-l la 10 metri de la mal, după aproape trei ore.
Potrivit SPCSE, de la începutul sezonului estival, pe teritoriul ţării, au fost înregistrate 11 cazuri de înec, printre care şi-au pierdut viaţa 4 minori. Salvatorii atenţionează adulţii să aibă grijă maximă faţă de copii şi să nu-i lase să meargă de unii singuri la scăldat. Este interzis săritul de la înălţimi şi mersul la adâncime, pentru a evita situaţiile excepţionale cu pierderi de vieţi.