logo

Un consilier municipal afirmă că CMC permite privatizarea terenurilor în detrimentul Planului Urbanistic General


https://www.ipn.md/ro/un-consilier-municipal-afirma-ca-cmc-permite-privatizarea-terenurilor-in-detrime-7966_964635.html

Mai multe terenuri din municipiul Chişinău sunt privatizate, cu acceptul consilierilor municipali comunişti şi creştin-democraţi, în detrimentul executării Planului Urbanistic General (PUG), a declarat pentru Info-Prim Neo consilierul Blocului „Acţiunea Socială” (BAS), Mihai Roşcovan. În acelaşi timp, părţile vizate resping acuzaţiile aduse. Potrivit sursei citate, pe lângă faptul că se face risipă de terenuri ale municipalităţii, cel mai revoltător este faptul că, după ce acum o lună a aprobat PUG, CMC adoptă decizii care contravin acestui document, precum şi Legii cu privire la parcurile industriale, aprobată recent de Guvern. Consilierul BAS a exemplificat prin faptul că, recent, cu votul fracţiunii comuniştilor şi a consilierilor creştin-democraţi, CMC a permis privatizarea de către o companie foarte cunoscută a unui teren de 20 de ha la Ciocana. Potrivit sursei citate, PUG prevedea că pe aceste terenuri urma să fie amplasat Parcul „Tehnopolis”, pentru care Uniunea Europeană, în cadrul unui proiect deja elaborat, este gata să ofere 5 mil. euro pentru dezvoltarea noilor tehnologii şi pentru crearea noilor locuri de muncă. Roşcovan a amintit că, numai la sfârşitul anului trecut, în cadrul unei şedinţe a CMC, au fost aprobate pentru privatizare terenuri cu o suprafaţă totală de 45 de ha, la preţ total de 5 mil. lei, în timp ce valoarea de piaţă a acestor terenuri se ridică la circa 800 mil. lei. „Practic, mai bine de jumătate de bugetul local a fost dăruit într-o singură zi”, a subliniat Roşcovan. Potrivit lui, din cauza imperfecţiunii legislaţiei în vigoare, fracţiunea comuniştilor din CMC mai permite ca întreprinderile care practic nu activează să poată privatiza terenuri de mai multe hectare în raza municipiului şi, în plus, la costuri infime în raport cu preţurile de piaţă. Deşi terenurile, conform legislaţiei, sunt proprietatea municipiului, preţurile la ele, în special la terenurile privatizate, sunt stabilite de către Guvern. Astfel, în cazul privatizărilor frauduloase acceptate de CMC, preţul acestor terenuri, stabilit de Guvern conform Legii privatizării, sunt diminuate de zeci, sute şi chiar mii de ori în comparaţie cu preţurile de piaţă, spune sursa citată. „Acesta este un paradox, de care fac uz persoanele şi clanurile interesate”, susţine consilierul. Roşcovan susţine că aceste terenuri trebuie utilizate în conformitate cu Planul Urbanistic General, care prevede locaţii clare pentru parcuri industriale, instituţii publice, spaţiu locativ, locuinţe sociale. Despre modul în care pot fi alocate aceste terenuri, Roşcovan spune că pentru instituţiile publice terenurile pot fi alocate în folosinţă, iar terenurile pentru construcţia privată de spaţiu locativ urmează a fi scoase la licitaţie. Referitor la deciziile de autentificare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care au fost de ordinul sutelor în şedinţa din săptămâna trecută a Consiliului municipal Chişinău, Roşcovan spune că majoritatea sunt conforme legislaţiei care permite ca întreprinderile să-şi privatizeze teritoriile aferente întreprinderilor. Cu toate acestea, susţine el, şi în acest caz, din cele circa 700 de cereri de autentificare a dreptului de proprietate, fracţiunea majoritară selectează întreprinderile favorizate de puterea centrală sau de unii consilieri. Astfel de proiecte de decizii sunt incluse pe ordinea de zi a CMC nu în ordinea în care au fost depuse cererile, ci potrivit preferinţelor de partid sau personale. Roşcovan afirmă că ilegalităţi de acest gen au fost comise şi în trecut, de fostele componenţe ale Primăriei şi Consiliului municipal, primând interesul personal sau de grup. Aceste decizii vor oferi material mai mult decât suficient pentru viitorul Consiliu municipal, pentru Procuratura Generală şi pentru organele de combatere a corupţiei, susţine Mihai Roşcovan. Solicitată să comenteze declaraţiile consilierului BAS, liderul fracţiunii comuniştilor din CMC, Svetlana Popa a admis că Mihai Roşcovan ar putea să nu fie informat despre faptul că terenul privatizat la Ciocana este teren adiacent construcţiilor pe care compania respectivă le deţine în acea zonă, iar, conform legislaţiei în vigoare, CMC are tot dreptul legal pentru a permite privatizarea acestuia. De aceeaşi părere a fost şi liderul fracţiunii PPCD, Eugenia Stârcea, care a declarat pentru Info-Prim Neo că, din câte cunoaşte ea, toate terenurile care sunt aprobate în prezent pentru privatizare sunt aferente imobilelor private. Deşi a declarat că nu ţine minte exact câte terenuri au fost aprobate spre privatizare la Ciocana, Stârcea a dat asigurări că este vorba despre privatizarea terenurilor aferente. „Documentar, nu am văzut nici un motiv pentru care CMC să nu accepte această privatizarea”, a menţionat liderul consilierilor creştin-democraţi.