logo

Un centru regional de cercetare în domeniul geneticii și biotehnologiei va fi deschis la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/un-centru-regional-de-cercetare-in-domeniul-geneticii-si-7967_1092497.html

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va fi gazda unui centru regional de cercetare al Centrului Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie (ICGEB) din Trieste, Italia. „Moldova va fi nu numai un importator de medicamente, dar, într-un timp apropiat, poate să devină și un producător de medicamente, fiindcă noi avem toate posibilitățile. Cercetătorii științifici, dar și practicienii sunt astăzi pregătiți pentru a implementa și a veni cu un alt nivel al producerii de medicamente”, a declarat prorectorul USMF, Stanislav Groppa, la o conferință de presă susținută în marja în cadrul evenimentului științific cu genericul: „Biotehnologie pentru dezvoltarea economică și socială în Europa de Sud-Est”, transmite IPN.

Potrivit prorectorului, acest centru regional are ca strategie să devină un centru pentru țările Europei Centrale și de Est. Centrul Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie este o rețea parte a căreia sunt 66 de țări cu câteva centre în China, India, Africa de Sud. „Integritatea aceasta ne va permite să ridicăm la alt nivel cercetarea, s-o ridicăm la nivelul internațional și în felul acesta să avem o posibilitate de cercetare și, cel mai important, transferul tehnologic”.

Lawrence Banks, director general ICGEB, a remarcat că deschiderea noului centru regional va oferi un întreg spectru de posibilități în cercetare și inovare. Este vorba despre dezvoltarea domeniului biomedicinei și oferirea accesului la echipamente de cercetare de ultimă generație. La fel, este vorba despre transferul de tehnologii terapeutice. Va fi oferit inclusiv cel mai înalt nivel de asistență în procesul educațional.

Sergiu Porcescu, reprezentantul ICGEB în Moldova, a spus că „ideea de a selecta USMF drept locație a acestui centru regional de cercetare rezidă din faptul că Universitatea găzduiește momentan un număr impunător de studenți internaționali și studenți naționali cu un potențial foarte înalt”. În cadrul centrului vor fi organizate cinci-șase grupuri de cercetare, practic laboratoare care vor găzdui cercetători antrenați în procesul de investigații științifice în Moldova. „Ideea este să oferim posibilitatea cetățenilor Republicii Moldova, dar și celorlalte țări din regiune să beneficieze de aceste tehnologii performante și să participăm la elaborarea acestora”, a spus reprezentantul ICGEB în Moldova. Componența nominală a centrului, cu direcțiile de activitate, va fi aprobată în luna mai 2023. Ulterior Universitatea va purcede la etapă de implementare,  împreună cu ICGEB.

„Ai noștri cercetători vor îmbiba cultura de cercetare caracteristică țărilor din Europa de Vest. Respectiv, cultura de cercetare presupune și nivelul de calitate a cercetării. Direcțiile pe care le deține în cercetare ICGB-ul, laboratoarele lor, sunt multiple. Acolo este și terapia genică. Fiind ai noștri cercetători implicați în laboratorul respectiv, devin parte componentă a echipei de cercetare. Acolo sunt sisteme de testare rapidă pentru infecții virale și sisteme de tratament”, a menționat Ghenadie Curocichin, membru al Bordului guvernatorilor ICGEB din partea Republicii Moldova.

Emil Ceban, rector al USMF „Nicolae Testemiţanu”, a spus că biotehnlogia se aplică în dezvoltarea de terapii pentru maladii rare, multe de origine genetică, care afectează aproximativ 20-30 de milioane de europeni și familiile acestora. În viitorul apropiat se estimează că 50% din toate medicamentele vor fi obținute prin intermediul biotehnologiilor. „O componentă esențială în activitatea cercetătorilor este comunicarea cu scopul de a facilita cât mai mult schimbul de informații și a primi o apreciere a rezultatelor activității științifice. Procesul de comunicare a devenit parte integrală a activității de cercetare și o garanție pentru valabilitatea științifică a rezultatelor obținute”, a remarcat Emil Ceban.

Ministrul sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că Republica Moldova are capacități intelectuale academice suficiente ca să fie parte la orice proiect. Ministerul Sănătății va moderniza în continuare sistemul de sănătate, ceea ce înseamnă infrastructură și spitale noi, echipamente performante, laboratoare puternice și „aceasta poate da impuls inclusiv sistemului de cercetare”.

Ministrul educației, Anatolie Topală, a spus că domeniul cercetării și inovării are nevoie de tineri bine pregătiți, iar atragerea tinerilor în lumea științei și inovației și încurajarea acestora să urmeze o carieră științifică reprezintă o preocupare majoră a Ministerului.

Republica Moldova a devenit țară membră cu drepturi depline în cadrul Centrului Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie, în data de 6 martie 2019. Cercetătorii şi experții din statele membre pot accesa laboratoarele şi echipamentele ICGEB, pot beneficia de sprijinul specialiștilor de înaltă calificare şi a personalului internațional.