Un bloc al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău se va transforma într-un centru universitar de simulare în medicină. Reconstrucţia a fost finanţată de Uniunea Europeană, iar inaugurarea este planificată pentru toamna acestui an, transmite IPN.
În acest centru îşi vor face stagiul practic toţi studenţii de la „Nicolae Testemiţanu”, în afară de cei de la stomatologie. Premierul în exerciţiu, Vlad Filat, a efectuat joi, 4 aprilie, o vizită la faţa locului şi a spus că este mulţumit de ceea ce s-a făcut până la acest moment.
„Ne-am propus să asigurăm o infrastructură modernă pentru a asigura servicii de sănătate calitative în Republica Moldova. Aceasta presupune, în primul rând, pregătirea specialiştilor, cărora trebuie să le asigurăm condiţii adecvate”, a spus Vlad Filat.
În centru vor fi câteva departamente: medicină de urgenţă, chirurgie, anesteziologie şi ginecologie. Anterior în acest bloc se desfăşurau orele de sport ale studenţilor de la medicină. Reparaţia clădirii a început în anul 2010 şi a costat 1 milion 500 de mii de euro. Pentru dotarea cu echipament modern, Uniunea Europeană a investit
circa 3 milioane de euro. În total costul proiectului se ridică la 7 milioane de euro. O parte din finanţări pentru echipament se mai caută.
„Acest centru va oferi studenţilor posibilitatea ca, imediat după ce vor face practica aici, să lucreze în spitale, instituţii medicale”, a spus ministrul sănătăţii în exerciţiu, Andrei Usatâi. Ministrul a mai spus că Universitatea „Nicolae Testemiţanu” urmează să obţină autorizaţie pentru instruirea universitară şi postuniversitară conform standardelor europene.