logo

Un bebeluș scăpat din brațe a murit în urma unui traumatism craniocerebral grav


https://www.ipn.md/ro/un-bebelus-scapat-din-brate-a-murit-in-urma-unui-traumatism-craniocerebral-grav-7967_1032895.html

Un copil de cinci luni a murit după ce mama, jucându-se cu el, l-a scăpat jos. Micuțul a fost transportat la spital, însă la aproximativ o oră de la internare s-a stins.

Vicedirectorul spitalului raional Dondușeni, Vitalie Gorin, a declarat pentru IPN că micuțul a fost adus cu ambulanța în jurul orei 04.00 și a fost internat în secția reanimare. Băiețelul a suferit un traumatism craniocerebral grav și nu a supraviețuit.

Solicitat de IPN, șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție Dondușeni, Valentin Bujac, a declarat că mama le-a spus oamenilor legii că se juca cu micuțul său și l-a scăpat din brațe. Ambulanța nu a solicitat-o imediat, ci spre dimineață, când a văzut că copilului îi este rău.

Femeia riscă să fie cercetată pentru omor din imprudență, dar acest lucru se va decide după rezultatele expertizei medico-legale.