Un bebeluş de un an a fost traumatizat într-un accident de circulaţie
https://www.ipn.md/ro/un-bebelus-de-un-an-a-fost-traumatizat-intr-un-accident-de-circulatie-7967_963950.html
Un bebeluş de un an a fost traumatizat într-un accident de circulaţie petrecut pe str. Grenoble din capitală, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, fetiţa se afla în braţele mamei, care traversa regulamentar strada. Ea a fost atinsă de un automobil Volkswagen-Golf, condus de un student al USM, şi a scăpat copilul, care s-a ales cu o comoţie cerebrală.
Cu o traumă cranio-cerebrală s-a ales un bărbat, de 54 de ani, aflat în stare de ebrietate, care a fost lovit, la ora 18.20, pe str. Bogdan Voievod, de un camion GAZ-53, condus de un bărbat, de 57 de ani.
Pe str. Alecu Russo a fost lovită de un microbuz „Mercedes-212” o femeie, de 79 de ani, din raionul Orhei. Femeia a suferit plăgi ale capului.
La frânarea bruscă a troleibuzului de pe ruta 18, una din pasagere, în vârstă de 44 de ani, aflată în stare de ebrietate, a pierdut echilibrul şi a căzut. Femeia a fost internată la spital cu traumă cranio-cerebrală.
Joi, în capitală au fost înregistrate 4 accidente de circulaţie cu 4 persoane traumatizate şi 18 ciocniri de automobile. Agenţii de circulaţie au întocmit 626 de procese verbale asupra conducătorilor auto care au încălcat Regulamentul circulaţiei rutiere, inclusiv 206 pentru excesul de viteză, 52 pentru trecerea la culoarea interzisă a semaforului, 109 pentru efectuarea manevrelor greşite.