Un copil de nouă luni, care a suferit arsuri, a fost transportat astăzi după-amiază, 5 noiembrie, cu elicopterul SMURD, de la Cahul la Chişinău. Intervenția a fost necesară după ce peste băiat a căzut o cratiţă cu apă fierbinte, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, copilul s-a ales cu arsuri pe 65% din suprafaţa corpului. Echipajul SMURD Galaţi a preluat copilul de la spitalul din Cahul. La aterizarea elicopterului pe stadionul Dinamo din capitală, copilul a fost preluat de o echipă de medici şi transportat de urgenţă la Spitalul Republican pentru Copii „Emilian Coţaga”.
Potrivit datelor IGSU, aceasta este a paisprezecea intervenţie aero-medicală SMURD de la începutul anului 2019.