Un bărbat infirm a murit intoxicat cu gaze de ardere
https://www.ipn.md/ro/un-barbat-infirm-a-murit-intoxicat-cu-gaze-de-ardere-7967_969081.html
Un bărbat infirm a murit în propriul pat, intoxicat cu gaze de ardere. Tragedia s-a produs într-o locuinţă de pe str. Dimo din capitală, marţi dimineaţa, 1 aprilie.
Şeful Centrului de propagandă antiincendiară a Direcţiei Pompieri şi Salvatori, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că în jur de orei 6.00 vecinii au simţit miros de fum ce venea din apartamentul în care locuia bărbatul de 70 de ani, invalid de gradul 1. Pompierii sosiţi de urgenţă au depistat cadavrul bătrânului. Lucrurile din jurul patului erau arse, dar focul nu s-a extins. Conform cercetărilor prealabile, incendiul a fost provocat de o ţigară nestinsă.
Oreionul continuă să facă ravagii în capitală. Numai pe parcursul zilei trecute la Serviciul de Urgenţă s-au adresat 111 pacienţi cu această maladie. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Anatol Proca, spune că luni a fost problematică spitalizarea acestor bolnavi pe motiv că toate locurile în secţiile specializate erau ocupate.
Două persoane au fost internate la spital cu hipotermii generale. Pe str.Ciuflea a fost găsită o femeie de 80 de ani, iar în preajma unui bar de la intersecţia bd. Ştefan cel Mare cu Mihai Viteazu a fost găsit un boschetar, de aproximativ 50 de ani.
Un bebeluş s-a născut la domiciliu, fiind cel de-al doilea copil a unei tinere de 28 ani. Peste câteva minute după ce băiatul s-a născut, părinţii au solicitat ajutorul medicilor de pe ambulanţă. La moment mama şi fătul sunt internaţi la Spitalul nr.1.
În ziua trecută Serviciul de Urgenţă a înregistrat 831 de solicitări, inclusiv la 70 cazuri de viroze acute, 63 cazuri de traumatism şi 9 ictusuri cerebrale.