logo

Un bărbat din Ocnița a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru violul unei minore


https://www.ipn.md/ro/un-barbat-din-ocnita-a-fost-condamnat-la-11-7967_1096495.html

Un bărbat din Ocnița a fost condamnat la 11 ani de închisoare, fiind găsit vinovat că a violat-o de mai multe ori pe fiica de 12 ani a concubinei sale. Calvarul a durat un an și jumătate, iar ultimul abuz a avut loc chiar cu o zi înainte de reținerea bărbatului, în iunie 2022. Procurorii urmează să conteste blândețea sentinței, a precizat Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) într-un comunicat de presă citat de IPN.

Potrivit procurorilor, abuzul sexual a avut loc în perioadele în care mama victimei era spitalizată ulterior nașterii, timp în care cea de-a doua fiică cu vârsta de șapte ani era lăsată în grija bunicilor, iar copila-victimă de 12 ani era în grija condamnatului. Această pedeapsă i-a fost stabilită chiar dacă procurorii PCCOCS i-au solicitat Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița, condamnarea inculpatului la detenție pe viață – termenul maxim prevăzut de lege. Solicitarea procurorilor are la bază și faptul că, pe lângă violarea copilei, acesta a supus-o și acțiunilor cu caracter sexual perverse, însoțite de aplicarea forței fizice. Însă, legea penală prevede doar pentru primul capăt de acuzare din cele trei incriminate o pedeapsă de la 10 la 20 ani sau detenție pe viață.

Condamnatul a fost trimis în judecată și pentru un al treilea capăt de acuzare – ulterior perchezițiilor la domiciliul acestuia, oamenii legii au ridicat o pușcă fabricată în Rusia și 40 cartușe deținute ilegal. Procurorii urmează să conteste pedeapsa dispusă prin sentința emisă de Judecătoria Ocnița.

Oamenii legii au stabilit că bărbatul, cu vârsta de 46 de ani, plasat în arest din iunie 2022 la solicitarea procurorilor, a făcut cunoștință cu patru ani în urmă cu mama victimei, o femeie de 32 de ani. Așa cum acesta avea serviciu și era unicul salariat în familie, femeia depindea de el, iar faptele sale infracționale au devenit cunoscute mult mai târziu. PCCOCS a sesizat Primăria și Direcţia raională de asistenţă socială şi protecţia familiei în vederea examinării atitudinii mamei, care nu a sesizat autoritățile imediat ce a fost pusă la curent de către fiică despre faptele infracționale. De asemenea, a fost solicitată reluarea din februarie 2023 a consilierii psihologice acordate fiicei de către Serviciul de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor – de tip Barnahus din Bălți.

Deși inculpatul nu a cooperat cu autoritățile, probele acumulate îi demonstrează vinovăția, iar blândețea sentinței urmează să fie contestată de procurorii PCCOCS în fața Curții de Apel Bălți.