Un bărbat a murit sub roţile unui automobil pe traseul Bălţi – Sărăteni
https://www.ipn.md/ro/un-barbat-a-murit-sub-rotile-unui-automobil-pe-traseul-7967_984524.html
Un bărbat a murit strivit de roţile unui automobil. Specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Dana Andronic, a declarat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a produs aseară, după ora 22.00, la kilometrul 21 al traseului Bălţi – Sărăteni.
Un automobil Zaporojeţ, condus de un bărbat de 33 de ani, a lovit în plin bărbatul, în vârstă de 79 de ani. Din cauza traumatismelor grave suferite, bâtrânul a decedat pe loc. Cazul este cercetat de poliţie.
Un tânăr de 19 ani conducea cu viteză excesivă un automobil Jiguli pe traseul Chişinău – Soroca. La 20 de kilometri de capitală, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un autoturism Fiat-Bravo, parcat pe acostament. Pasagerul din Jiguli, în vârstă de 63 de ani, a ajuns la Spitalul de Urgenţă cu mai multe răni.
Un camion Volvo, care transporta aţe din România la Fabrica de covoare din Ungheni, s-a răsturnat pe traseul Leuşeni – Chişinău după ce a plesnit un pneu din faţă. Şoferul s-a ales cu traumatisme uşoare.
Maşina personală a consulului Ungariei în Republica Moldova a fost implicată într-un accident de circulaţie, la intersecţia străzilor Bucureşti cu Maria Cibotari. Scoda Fabia cu numere de Ungaria s-a lovit cu un Opel Astra. Şoferii nu au avut de pătimit. Maşinile însă au fost deteriorate.
În 24 de ore, pe traseele din Republica Moldova au fost înregistrate 5 accidente rutiere în care un om şi-a pierdut viaţa şi 4 au fost traumatizaţi, precum şi 42 de accidente fără victime.