logo

Un bărbat a murit strivit între fiare


https://www.ipn.md/ro/un-barbat-a-murit-strivit-intre-fiare-7967_981244.html

Un bărbat de 47 de ani a murit într-un accident de circulaţie produs luni seara, 15 martie, pe traseul Bălţi-Glodeni. Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo că bărbatul era la volanul unui Mercedes. Şoferul se deplasa cu viteză excesivă, a ieşit de pe carosabil şi s-a ciocnit violent într-un pilon de beton. Bărbatul a fost strivit de fiare şi a murit pe loc. Pentru a-l scoate din maşină, a intervenit o echipă de descarcerare. În aceeaşi zi, trei minori au fost loviţi de maşini, unul dintre ei chiar la o trecere de pietoni din capitală. Copii, de 12, 13 şi 14 ani, au ajuns la spital cu fracturi şi contuzii. Cu răni s-a ales şi un tânăr de 19 ani, lovit de un microbuz. Luni, în Republica Moldova au fost înregistrate 5 accidente de circulaţie în care o persoană a murit şi 4 au fost rănite.