logo

Un bărbat a descoperit un obuz în grădină


https://www.ipn.md/ro/un-barbat-a-descoperit-un-obuz-in-gradina-7967_1041445.html

Un bărbat a descoperit un obuz în timp ce lucra în grădină. S-a întâmplat astăzi, 2 mai, în sectorul de vile de lângă orașul Sângera, municipiul Chişinău.

Ofițerul de presă al Direcției de poliție, Natalia Stati, a declarat pentru IPN că bărbatul a alertat poliția, iar la fața locului s-a îndreptat grupa operativă şi geniștii Armatei Naționale. Zona a fost încercuită, iar obuzul a fost ridicat.

Experții urmează să stabilească dacă acesta prezenta pericol de explozie.