logo

Un avocat acuză abuzuri care se întâmplă în legătură cu o afacere din Străşeni


https://www.ipn.md/ro/un-avocat-acuza-abuzuri-care-se-intampla-in-legatura-7967_1082876.html

Avocatul proprietarilor firmei „VILDVAST-PREST” SRL din raionul Străşeni, specializată în prelucrarea şi exportul miezului de nucă, susţine că, deşi în legea insolvabilității e prevăzut un mecanism juridic clar, acesta nu lucrează în cazul clienților săi. Se întâmplă pentru că executorul judecătoresc refuză să aplice corect legea.

Avocatul Gheorghe Macovei explică că firma pe care o reprezintă se află în procedură de restructurare. Aceasta are contractate credite la o bancă, iar creditorii au acceptat un plan, pentru 3 ani, care să o ajute să iasă din dificultate financiară şi, respectiv, să nu intre în insolvabilitate. Contrar procedurii în desfăşurare, banca a decis să vândă bunurile lăsate gaj şi să-şi satisfacă creanţele din bunurile respective, care aparţin persoanelor terţe. Este vorba de trei apartamente.

„Eu merg în instanţa de judecată. Instanţa, ca organ care asigură încă un mijloc de apărare a companiei respective, spune nu. Până în prezent, exercitând toate mecanismele legale, invocând un mecanism real, existent în legislaţie, privind ieşirea din dificultate financiară ajungem în situaţia când, prin nişte tertipuri, compania respectivă, deja fiind înstrăinate bunurile respective (apartamentele), va rămâne în curând în insolvabilitate şi nu va mai ieşi din situaţia respectivă”, a declarat avocatul Gheorghe Macovei, la o conferință de presă la IPN.

Avocatul a precizat că o altă companie, care a gajat bunuri pentru a asigura creditele acordate companiei „VILDVAST-PREST”, riscă să rămână fără camioane. Executorul judecătoresc, la decizia băncii, vine să ia camioanele în posesie şi să le vândă, asta în timp ce compania respectă planul de restructurare acceptat de creditori. Deocamdată s-a amânat executarea respectivă, dar pe 12 iulie curent compania riscă să rămână fără camioane. „Actele executorii sunt contestate, dar Curtea de Apel nu vrea să vadă ce se întâmplă cu adevărat. Actele finale prin care se examinează litigiul sunt puse la baza poziţiei executorului şi întemeiază poziţia băncii. În rezultat, avem o rigiditate maximă din partea creditorului, deşi el e cel care a participat la procedura de restructurare, deşi banca a fost de acord cu achitarea în tranşe a sumei respective. Azi, din motive neclare, creditorul urmăreşte bunurile, îşi satisface creditele într-o formă paralelă cu forma convenită de părţi”, a spus avocatul.

Gheorghe Macovei a menţionat că în toate încercările de a sesiza organele de drept pe cale legală s-a confruntat cu lipsă de răspuns, lipsă de examinare corespunzătoare sau răspunsuri formale. „După 12 iulie, când compania respectivă va fi lipsită de o parte din bunuri care îi garantau datoriile, se va trezi cu mai mulţi creditori care vor merg contra ei. Aceste persoane terţe care au garantat bunuri şi rămân fără ele au dreptul să-şi recupereze valoare bunurilor de la companie”, a atenţionat Gheorghe Macovei.

Lilia Rusu, asociat „VILDVAST-PREST” SRL, a precizat că după 12 iulie, când vor veni executorii judecătoreşti să execute gajul, să preia cele două camioane cu două semiremorci, rămân persoane şomere şi întreprinderea falimentată, pentru că în afară de acele camioane nu mai are nimic. „Mă adresez preşedintei Maia Sandu, ştiu că sunteţi foarte ocupată în prag de alegeri, dar vă rugăm să atrageţi atenţia asupra fărădelegilor care se petrec în ţară, în special în sistemul judecătoresc. Vă invităm respectuos la întreprindere, am construit fabrica cu ajutorul creditului bancar, am creat 200 de locuri de muncă. Acum avem circa 100 de angajaţi care riscă să rămână şomeri pentru că banca intenţionează în orice fel să ne dea în faliment, ne deposedează abuziv de bunuri, în timp ce respectăm cu stricteţe planul, procedura de restructurare. Ştiu că ţineţi să avem o Moldovă prosperă, fără corupţie în sistemul judecătoresc, să muncim acasă şi să achităm impozite în ţara noastră, de aceea avem nevoie de susţinerea dumneavoastră”, a fost apelul Liliei Rusu.