logo

Un al doilea transplant de ficat i-a oferit șansa la viață unei femei cu ciroză terminală


https://www.ipn.md/ro/un-al-doilea-transplant-de-ficat-i-a-oferit-7967_1102882.html

O femeie de 50 de ani, diagnosticată cu ciroză hepatică în stadiu terminal, a trecut printr-un dublu transplant de ficat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău. Prima intervenție a avut loc în 2022, cu transplant de la donator viu, însă pacienta a făcut rejet de grefă. Câteva săptămâni în urmă a fost operată pentru a doua oară, donatorul fiind în moarte cerebrală. Intervenția a decurs fără incidente, a comunicat Adrian Hotineanu, șeful catedrei Chirurgie Nr. 2, transmite IPN.

Șefa Secției Terapie Intensivă Generală, Corina Gutium, unde a fost transferată pacienta post-operator, a spus că a fost un caz complicat, dat fiind că este al doilea transplant hepatic pentru  pacientă. „De această dată grefa nouă și-a început funcțiile practic la câteva ore după intervenție. Perioada aflării în reanimare a decurs fără particularități. Am reușit să o transferăm în secția de profil la a VI-a zi post-operator”, a precizat medicul.

Pacienta, pe nume Mariana, spune că acum se simte bine. „Mă așteaptă acasă soțul și copiii, mă simt foarte bine. Nu-mi vine a crede că am scăpat de moarte ca prin urechile acului”, a mulțumit femeia medicilor care au ajutat-o să rămână în viață.

Acesta a fost al doilea transplant de ficat realizat de echipa SCR „Timofei Moșneaga” de la începutul anului.