logo

Un adolescent, reținut după ce a înjunghiat un consătean. Victima a murit la spital


https://www.ipn.md/ro/un-adolescent-retinut-dupa-ce-a-injunghiat-un-consatean-7967_1099464.html

Un adolescent a fost reținut, fiind suspectat că a înjunghiat un consătean. Victima a murit la spital. Cazul s-a întâmplat în satul Costești din raionul Ialoveni.

Contactată de IPN, Mariana Didenco, ofițer de presă la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, a declarat că adolescentul de 15 ani se deplasa la domiciliul unui cunoscut de-al său, de 34 de ani, din aceeași localitate. Într-un moment dat între cei doi s-a iscat un conflict, iar minorul i-a aplicat bărbatului o lovitură cu cuțitul în regiunea pieptului.

Victima a fost transportată de urgență la spital, unde urmare a leziunilor suferite a decedat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pe faptul vătămării intenționate grave a sănătății, soldate cu decesul victimei. Minorul a fost reținut.