Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul II

Primul episod al prezentei analize, {publicat luni, 25 octombrie}, sugera că Uniunea Europeană susţine, la modul indirect, actuala guvernare în persoana Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE), inclusiv în campanie electorală. Deşi, desigur, nu sunt formulate îndemnuri directe, indirect mesajul central al UE poate fi citit şi în forma următorului silogism: „Moldova şi moldovenii vor avea şi în continuare susţinere deplină din partea UE pe calea integrării europene, dacă vor continua reformele [începute] în acest ultim an. Reformele vor continua dacă în urma alegerilor parlamentare din noiembrie vor veni să guverneze ţara cei care sunt apţi să le continue. AIE a demonstrat că este aptă...”. Setul de concluzii adoptat luni, 25 octombrie, de către Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe privind Republica Moldova, inclusiv la tema liberalizării regimului de vize pentru moldoveni, vine să confirme încă o dată această presupunere. Un asemenea comportament, fără precedent, al UE ar putea fi explicat prin două grupuri de motive: 1) UE şi-a recunoscut responsabilitatea, indirectă, pentru mimarea reformelor interne pe parcursul celor opt ani de guvernare comunistă şi conştientizează pericolul revenirii la starea anterioară de lucruri, inclusiv pentru stabilitatea în Moldova ca ţară din vecinătatea imediată; 2) UE conştientizează că AIE, în virtutea unor motive obiective şi subiective, nu are suficientă susţinere în societatea moldovenească pentru a câştiga clar alegerile, de aceea procedează la un transfer de imagine în speranţa că alegătorii se vor lăsa convinşi să susţină ceea ce susţine UE. De asemenea, remarcam că, în cazul unui alt rezultat al alegerilor, eşecul AIE va constitui şi un eşec răsunător al UE în această regiune a Europei. Mesajele pro-AIE, care pot fi comparate cu Epistolele Apostolului Pavel pentru corinteni, ca importanţă la această răscruce de destin, au trei grupuri – ţintă: însăşi AIE, PCRM şi alegătorii moldoveni. Este cunoscută reacţia puterii şi opoziţiei, dar rămâne neclară încă reacţia populaţiei în ansamblu. Apreciam în episodul trecut reacţia AIE ca una uşor euforică şi neatentă la psihologia alegătorului moldovean. [Reacţia PCRM la „Epistolele UE”] Reacţia PCRM la mesajele UE este prudent-agresivă, într-un fel, firească pentru situaţia în care a nimerit şi stilul ce caracterizează această formaţiune. Principalul partid de opoziţie nu atacă direct UE, inclusiv pentru că UE nu-i oferă şanse să fie prinsă pe picior greşit, dar nici nu se poate abţine să nu atace România, în special, ca ţară-membră a UE. PCRM „se plânge” Bruxeless-lului pe declaraţiile preşedintelui român Traian Băsecsu privind susţinerea AIE pe care le consideră drept ingerinţă în treburile interne ale Republicii Moldova. Însă „uită”, că în 2005, acelaşi Traian Băsescu, dar şi preşedintele Georgiei Mihail Saakaşvili, dar şi preşedintele de atunci al Ucrainei Victor Iuşcenko, au făcut declaraţii şi gesturi similare de susţinere, în aceleaşi condiţii, doar că în favoarea lui Vladimir Voronin. Acea susţinere i-a asigurat în mare parte al doilea mandat de preşedenţie liderului comunist, ceea ce a însemnat, de fapt, menţinerea PCRM la putere cu dominaţie totală asupra vieţii din ţară. Nu cred că cei trei şefi de stat sau, cel puţin, doi dintre ei, nu s-au consultat cu Bruxeless-lul în acea activitate de PR pro-Voronin. Această poziţie a dublelor standarde iese în evidenţă şi mai mult, dacă ţinem cont că şi reprezentanţii altor ţări europene au formulat susţinere pentru AIE. De exemplu, ministrul ceh de externe, Karel Schwarzenberg, aflat la Chişinău în componenţa „desantului european” la sfârşitul lunii trecute, a declarat ({vezi ştirea „Integrarea Moldovei în UE este o realitate, miniştri de externe„ aici}) că Partidul Comuniştilor, care s-a aflat la putere mai mult de opt ani, nu a implementat nicio reformă chiar dacă şi-a asumat angajamente. „Din păcate, PCRM a declarat doar că va implementa reforme, dar aceste declaraţii nu su fost susţinute de fapte, aşa că rămâne la discreţia cetăţenilor Republicii Moldova ce măsuri vor lua, dar din câte cunosc Vladimir Voronin doreşte mai mult o Alianţă cu Federaţia Rusă şi nu cu ţările din Europa”, a declarat oficialul ceh menţionând că Europa va fi fericită să primească Republica Moldova în familia sa”. PCRM a reacţionat doar la Băsescu, care a spus acelaşi lucru, dar mai diplomatic şi mai târziu decât şeful diplomaţiei cehe. Şi aceasta în condiţiile când Băsescu a cedat insistenţelor UE, este de presupus, prin intermedierea Germaniei ({vezi stirea „Tratatul de frontieră moldo-român trebuie semnat „până la alegeri”, Germania” aici}), într-o problemă de principialitate maximală pentru el. Preşedintele României a acceptat să semneze tratatul de frontieră cu Republica Moldova şi este gata să o facă până la alegeri, pentru a satisface, într-un fel, doleanţele PCRM. În general, PCRM nu foloseşte prea multe resurse electorale în exterior cu sopul de a-şi consolida poziţiile în această campanie electorală, din două motive: 1) Cât s-a aflat la putere, nu a avut relaţii prea bune nici cu Vestul, nici cu Estul, respectiv, nu are pe cine conta la modul serios; 2) Pune accent serios şi permanent pe lucrul cu populaţia, în special în teritoriu, dând dovadă în continuare de o bună cunoaştere şi capacitate de manipulare a psihologiei electoratului moldovean. [Marea enigmă – reacţia moldovenilor la „Epistolele UE] Moldovenii pot descifra mesajele lansate de UE doar în două feluri: să voteze AIE ori ceva asemănător sau să voteze PCRM cu cineva dintre eventualii aliaţi. În primul caz motivaţia ar fi la suprafaţă: „dacă ascultăm de Europa, vom ajunge să trăim mai curând ca în Europa sau chiar în Europa”. Mai mult, acest scenariu ar putea contribui la apariţia unei soluţii de nivel calitativ nou în reglementarea conflictului transnistrean. Regimul liberalizat de vize în UE ar putea stimula toată populaţia din regiunea transnistreană să solicite cetăţenia Republicii Moldova. Astfel se va înteţi circulaţia şi comunicarea în interiorul ţării şi lucrul acesta se poate începe, masiv, deja de la 1 ianuarie 2011, când va începe eliberarea în masă a paşapoartelor biometriice, obligatorii pentru călătoria în UE. Va începe integrarea reală şi ireversibilă a ţării pentru că se vor integra oamenii, nu doar teritoriile sau autorităţile. Pe această reacţie contează UE. Dar nu este de neglijat nici eventualitatea altei decizii a majorităţii moldovenilor. Ei pot vota PCRM din obişniunţă, din nostalgie, din supărare pe neîmplinirea aşteprărilor legate de AIE, din alte motive cunoscute sau mai puţin cunoscute. Este suficient să ne amintim că timp de opt ani de guvernare comunistă moldovenii se arătau nemulţumiţi în sondaje de calea pe care merge ţara, considerând-o greşită. Dar au continuat să voteze PCRM care era fromaţiunea ce determină calea de dezvoltare a ţării. Acum majoritatea populaţiei optează pentru integrare europeană, dar se arată supărată pe alianţa de guvernământ care a demonstrat că poate realiza mai bine acest obiectiv şi, esenţial, a obţinut susţinerea UE. Din acelaşi şir de paradoxuri moldoveneşti: moldovenii din interiorul ţării nu au ieşit la referendumul din 5 septembrie să-şi redobândească dreptul de a-şi alege preşedintele prin vot direct, deşi, anterior, până la 80-90% declaraseră că îşi doresc acest drept înapoi; moldovenii stabiliţi cu traiul în străinătate, de asemenea, nu au ieşit la referendum, deşi li s-au deschis, aşa după cum au solicitat, mai multe secţii de votare. [În sertarul Istoriei] UE transmite cu insistenţă moldvenilor mesajul său privind importanţa alegerilor din noiembrie. Acelaşi europarlamentar Adrian Severin declara la Chişinău: „Alegerile care urmează nu sunt alegeri obişnuite. Este vorba de o alegere între două tipuri de destin: între trecut şi viitor, între stagnare şi dezvoltare, o alegere între o formă de viaţă care este caracterizată printr-un dinamism scăzut cu o opţiune undeva în periferia istoriei europene şi un alt model care se caracterizează prin modernitate europeană” ({vezi ştirea "UE propune partidelor moldoveneşti să se grupeze” aici}). UE lasă la discreţia moldovenilor să-şi facă alegerea, însă tot ei urmează să conştientizeze consecinţele pentru ea. Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a răspuns negativ la temerile formulate de presă privind plasarea Republicii Moldova într-un „sertar îndepărtat al istoriei” pentru o perioadă îndelungată, dacă UE se va dezamăgi în prestaţia europeană a ţării. „Noi vom avea grijă să verificăm cu regularitate acel sertar şi să vă scoatem de acolo”, a afirmat el. Dar, în virtutea funcţiei pe care o ocupă, oficialul nu putea răspunde altfel, chiar dacă ar crede altfel. Nefiind împovărat de vreo funcţie administrativă la moment, politicianul german Markus Meckel, ultimul ministru de externe al Germaniei Democrate şi unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat din Germania a spus lucrurilor pe faţă. El a lăsat să se înţeleagă că Moldova şi populaţia ei va avea de pierdut în cazul în care, după alegeri, se va reveni la abordările guvernării comuniste în problemele de politică internă şi externă. „Fac parte din Forumul moldo-german, ştiu că se depun eforturi pentru ajutorarea social-politică a Moldovei. Aceleaşi eforturi vin şi din partea altor state europene. Există un ataşament emoţional, ne punem speranţe faţă de această ţară şi mă tem că ele s-ar spulbera, dacă ar apărea o altă guvernare”. ({Vezi ştirea „Moldovei i se va spune clar când aderă la UE dacă...” aici }). În contrapunere, Marcus Meckel a afirmat că, personal, va pleda pentru ca în viitorul Acord de asociere dintre Republica Moldova şi UE să fie fixată o perspectivă clară de aderare a ţării la familia europeană, dacă.... [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]