UJM: contraperformanţele R. Moldova în domeniul democraţiei condiţionează nivelul scăzut de viaţă al populaţiei
https://www.ipn.md/ro/ujm-contraperformantele-r-moldova-in-domeniul-democratiei-conditioneaza-nivelul--7967_969511.html
R. Moldova a înregistrat contraperformanţe catastrofale atât pe domeniul democraţiei, ea coborându-se la nivelul ţărilor cu presă neliberă, cât şi pe cel al nivelului de trai al populaţiei, fiind atestată internaţional ca una dintre cele mai sărace ţări ale lumii, apreciază un comunicat al Biroului Permanent al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (UJM), citat de Info-Prim Neo.
Potrivit documentului, aceasta constituie este o dovadă în plus că libertatea presei este una dintre condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea unei ţări. Or, strangulând presa independentă, regimul comunist nu face altceva decât să adâncească şi mai mult sărăcia existentă.
Biroul UJM a examinat mai multe probleme ce ţin de perspectivele dezvoltării organizaţiei. În context, s-a menţionat, că în pofida greutăţilor şi a blocajelor pe care le întâmpină, a lipsurilor pe care le suferă, Uniunea Jurnaliştilor trebuie să continue rezistenţa în faţa ofensivei declanşate împotriva instituţiilor presei democratice din Republica Moldova de regimul comunist de la guvernare începând cu anul 2001. Astfel, lupta pentru emanciparea politică a presei şi a jurnalistului rămâne în continuare unul din obiectivele principale ale UJM.
Biroul Permanent a decis convocarea în data de 30 mai a Congresului ordinar al UJM la care să va face o analiză metodică a stării de lucruri în domeniul mass-media din R. Moldova în anii de la urmă şi va elabora sarcinile pentru perioada următoare.
În ajunul congresului, pe data de 29 mai, UJM, în cooperare cu o serie de organizaţii internaţionale, va organiza o masă rotundă la care se vor dezbate probleme ale deontologiei profesionale a jurnaliştilor.
Biroul Permanent a chemat membrii Uniunii să participe activ la Marşul solidarităţii, desfăşurat în data de 8 mai cu participarea organizaţiilor mass-media cu ocazia Zilei Internaţionale a Libertăţii Presei.