logo

UE va majora asistenţa pentru Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre


https://www.ipn.md/ro/ue-va-majora-asistenta-pentru-programul-operational-comun-bazinul-marii-7966_1000383.html

Moldova are o participare activă în Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2007 - 2013, a menţionat ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor Marcel Răducan în deschiderea conferinţei anuale de două zile a acestui aranjament, notează Info-Prim Neo. Potrivit ministrului, din cele 56 de proiecte, selectate prin concursurile anunţate în vara anilor 2009 şi 2011, Moldova a devenit parteneră în 12 proiecte, costul cărora constituie 3,4 mln euro. „Aici trebuie să subliniem că prin aceste proiecte Moldova pentru prima dată a obţinut acces la finanţare din fondurile europene”, a precizat Răducan. În cadrul conferinţei anuale sunt discutate evoluţiile în cadrul Programului în vigoare şi ideile pentru noul Program (anii 2014-2020), posibilităţile de conjugare a eforturilor partenerilor, sinergia eforturilor şi sporirea pe această bază a rezultativităţii proiectelor. Scopul Programului este sprijinirea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor ţărilor membre ale Cooperării Economice la Marea Neaga, crearea unor parteneriate durabile între oameni şi organizaţiile pe care aceştia le reprezintă. Priorităţile sunt identificate în comun, iar proiectele propuse promovează activităţi economice, de protecţie a mediului, crearea de reţele pentru impulsionarea turismului, păstrarea patrimoniului istoric şi dezvoltarea dialogului intercultural. Parteneri în cadrul Programului sunt autorităţile locale din regiunile de frontieră şi alte regiuni ale ţărilor respective, agenţiile de dezvoltare regională, de protecţie a mediului, de turism şi ONG-urile. La Programul operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2007 - 2013 participă 8 ţări din cele 10 membre ale Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN), Federaţia Rusă şi Azerbaidjanul nu participă. Se speră că ele vor fi atrase în noul Program 2014- 2020. Finanţarea din partea UE nu este prea mare, dar, precum a menţionat şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, UE consideră regiunea Mării Negre o regiune strategică şi asistenţa financiară pentru noul Program va fi majorată. „Este important că impactul proiectelor realizate în cadrul Programul este unul transfrontalier, ele aduc beneficii oamenilor din mai multe ţări, îmbunătăţesc comunicarea şi cunoaşterea între ei, contribuie la soluţionarea unor probleme ce ţin de dezvoltarea transportului la frontieră, păstrarea unor monumente istorice şi de cultură, dezvoltarea reţelelor de turism. Aceste proiecte îi învaţă pe oameni să caute în comun soluţii, îi instruiesc, fapt important pentru a se racorda la standardele europene” a spus Schuebel.