logo

UE va acorda tot sprijinul noului guvern


https://www.ipn.md/ro/ue-va-acorda-tot-sprijinul-noului-guvern-7965_1021742.html

Uniunea Europeană va acorda tot sprijinul noului cabinet de miniştri. Declaraţia a fost făcută de către şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Valeriu Streleţ, care a avut loc astăzi, 31 iulie, la Guvern, transmite IPN.

Pirkka Tapiola a menţionat importanţa acestui eveniment pentru asigurarea stabilităţii şi continuarea reformelor în Republica Moldova. Oficialul european a confirmat disponibilitatea Uniunii Europene pentru cooperare şi a reiterat sprijinul în promovarea reformelor şi modernizarea ţării.

La rândul său, premierul s-a arătat deschis pentru un dialog eficient cu partenerii europeni. „Este firesc să am această primă întrevedere oficială în calitate de prim-ministru cu dumneavoastră, reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău. Avem o agendă ambiţioasă şi suntem ferm convinşi că vom reuşi să o realizăm cu succes, împreună cu partenerii noştri”, a precizat prim-ministrul Valeriu Streleţ.

În cadrul întrevederii s-au discutat aspectele cooperării bilaterale, implementării Acordului de Asociere Republica Moldova şi UE şi priorităţile de activitate în perioada imediat următoare. Un subiect aparte al discuţiei a vizat stadiul actual al realizării condiţionalităţilor privind crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, inclusiv în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.