logo

UE sprijină Moldova în asigurarea egalităţii în drepturi pentru fiecare, ONG


https://www.ipn.md/ro/ue-sprijina-moldova-in-asigurarea-egalitatii-in-drepturi-pentru-fiecare-7967_1005492.html

Republica Moldova este încă o ţară în tranziţie, de aceea este nevoie să existe politici care să faciliteze incluziunea socială. În acest sens, 20% din bugetul de stat al Moldovei este un sprijin direct oferit de către cetăţenii europeni pentru a ajuta ţara să asigure egalitatea în drepturi pentru fiecare cetăţean. Declaraţia a fost făcută, la o conferinţă de presă, de către directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Sergiu Ostaf, care a vorbit în numele mai multor organizaţii ale societăţi civile, transmite IPN.

„Politicile nediscriminare sunt esenţa consolidării societăţii. Republica Moldova este în procesul de integrare europeană şi sprijinul UE nu se rezumă doar la politici, dar şi la sprijin financiar”, a menţionat Sergiu Ostaf. El a adăugat că în Republica Moldova sunt foarte multe persoane discriminate. Printre cele mai discriminate categorii sunt persoanele cu dizabilităţi şi cele cu HIV/SIDA. „Aceste categorii se confruntă cu diverse situaţii dificile, iar potenţialul şi abilităţile lor nu sunt valorificate în întregime, deoarece sunt multe impedimente”, a subliniat Sergiu Ostaf.

Acesta a mai spus că unele persoane încearcă să denatureze esenţa cooperării cu UE, susţinând că aceasta este preocupată doar de anumite domenii, ceea ce este fals. „Uniunea Europeană este preocupată de crearea condiţiilor pentru toţi, inclusiv şi pentru cei care au opinii diferite faţă de incluziunea diferitor persoane. De 99% dintre beneficiile care sunt create în cadrul cooperării Republicii Moldova şi UE se bucură întreaga societatea”, a spus Sergiu Ostaf.

Directorul CReDO a enumerat că UE alocă bani pentru eficienţa energetică, pentru dezvoltarea regională şi locală, pentru îmbunătăţirea calităţii apei, pentru transport şi drumuri. De asemenea, pentru sănătate, migraţie, reforma instituţională şi drepturile omului.

Sergiu Ostaf a mai spus că în Moldova sunt persoane care încearcă să creeze un curent de xenofobie. Aceste persoane folosesc mesaje neadecvate despre rolul UE şi încearcă să impună mesaje de intoleranţă. Potrivit directorului CReDO, în spatele acestor acţiuni sunt interese individuale, o influenţă care vine din cercuri şi medii din Federaţia Rusă.