|
|
Dionis Cenuşa | |
Exigența sporită față de calitatea reformelor, îngrijorarea față de deficiențele de ordin politic și recunoașterea caracterului endemic al corupției constituie fundamentul atitudinii actuale a UE față de Moldova. Raportul privind implementarea Acordului de Asociere în Moldova, publicat în aprilie 2018, reprezintă cel mai recent document oficial ce confirmă lipsa entuziasmului UE față de ritmul, profunzimea și amplitudinea reformelor. În spatele limbajului tehnic aplicat de instituțiile europene se ascunde un ton de insatisfacție a europenilor, provocat mai degrabă de nedorința guvernării, decât de incapacitatea acesteia, de a-și îndeplini angajamentele contractuale.
Chiar și cel mai dinamic sector al reformelor - cel financiar, folosit în calitate de „carte de vizită” de către autoritățile moldovenești, nu generează mult entuziasm la Bruxelles. Reticența UE este determinată de restanțele, nejustificabile, în investigarea infracțiunilor din sectorul bancar. Totodată, domeniile care înregistrează unele progrese mai consistente (de ex: agricultură, educație) sunt puține la număr și au un impact izolat la nivel de sectoare.
Mai mult ca orice, UE vrea progrese în domeniile care afectează funcționalitatea statului – sistemul judecătoresc, politicile anti-corupție, administrația publică centrală și locală. Stagnarea acestor sectoare imobilizează sau diminuează sever efectele pozitive în lanț ale Acordului de Asociere și respectiv ale integrării europene asupra altor domenii. Astfel, beneficiile Acordului nu pot fi multiplicate și extinse uniform către diverse categorii sociale. În aceste condiții, impactul integrării europene asupra îmbunătățirii condițiilor de viață este restrâns și anevoios. Ca urmare, în timp ce UE cheamă autoritățile moldovenești să consolideze țara, populația economic activă tinde să valorifice apropierea de UE pentru a părăsi Moldova, disfuncțională în multe privințe.
Raportul UE pe marginea aplicării Acordului de Asociere trădează, pe de o pare, o poziție critică față de calitatea reformelor. Astfel, componenta de implementare se transformă în cerința prioritară a Bruxelles-ului. Pe de altă parte, raportul indică asupra faptului că progresele sunt anevoioase sau sunt parțiale chiar și cu aplicarea „condiționalității stricte”, care în prezent articulează dialogul între UE și Moldova. Este evident că oficialii europeni au nevoie de pârghii adiționale pentru a impulsiona reformele, decât pur și simplu prin condiționalitate în schimbul oferirii asistenței financiare.
Reînnoirea actualului set de „bice şi turte dulci”, aflat la dispoziția UE, ar trebui să includă: (1) consolidarea mișcărilor civice de cetăţeni în sectoarele critice (ecologie, drepturile femeilor, pacienților etc.), nu doar a organizațiilor non-guvernamentale; (2) conectarea mediatică și civică a regiunilor cu actorii din capitală, inclusiv cu Delegația UE; și, (3) popularizarea masivă a drepturilor cetățenilor și a obligațiilor statului (calitatea serviciilor publice, interacțiunea cu poliția, instanțele de judecată etc.) în toate domeniile acoperite de Acordul de Asociere. Or, presiunea din exterior produce efecte limitate, dacă nu există o cerere internă puternică în favoarea unor reforme tangibile.
Elementele cruciale ale Raportului UE
Din conținutul dens al Raportului UE (18 pagini) putem desprinde o dispoziție destul de rezervată față de transformările din Moldova. Îngrijorările majore ale UE continuă să vină din domeniul politic și al statului de drept, din cauza ajustărilor disproporționale ale legislației electorale, eficiența redusă în combaterea corupției și impasul reformei justiției. Calificativul „progres” practic lipsește din raport. Partea europeană a acordat note pozitive (ceva progres, progres substanțial etc.) în nici măcar zece cazuri de reformă. Din contra, UE constată preponderent fie o platitudine a reformelor executate, fie stagnarea lor, fapt ce face imposibilă schimbarea radicală a situației în teren.
Din raport se desprind câteva aspecte importante care, studiate mai bine, ar permite depășirea actualelor sincope în agenda reformelor.
În primul rând, multiplele reforme sistemice se ciocnesc de ineficiența politicilor anti-corupție. Existența unei „verticale a corupției”, alimentată de corupția politică centrală, are un rol destructiv asupra integrității instituțiilor și distorsionează interacțiunea dintre cetățeni și instituțiile publice. Această problemă poate fi tratată inclusiv prin noul mecanism pentru evaluarea țărilor beneficiare de liberalizarea vizelor, din care face parte și Moldova (IPN, 15 Ianuarie 2018). Pe lângă capacitarea Procuraturii Anticorupție și atribuirea „corupției mici” în totalitate Centrului Național Anticorupție, trebuie tratate corespunzător sursele corupției sistemice. Eliminarea birocrației generatoare de corupție, în paralel cu ridicarea salariilor pentru funcționarii publici, constituie un minim necesar pentru a „de-corupe” sectorul public.
Al doilea aspect semnificativ ține de legislația în domeniul electoral. Dacă votul mixt constituie un fapt iremediabil, cel puțin până la alegerile din 2018 și pe care nici „condiționalitatea strictă” nu-l poate eradica, atunci atenția trebuie orientată pe alte carențe. Activitatea fundațiilor politice locale și plafonul pentru donații, calitatea raportării financiare și donațiile moldovenilor din străinătate, accesul la mass-media, sunt doar câteva din problemele, unde pot fi obținute rezultate pozitive, cu efecte înainte de alegeri. UE trebuie să reamintească riscurile legate de votul mixt, dar să adauge la aceasta alte dimensiuni, unde poate avea impact vizibil. Mecanismul instituțiilor democratice trebuie să devină o platformă separată de evaluare a progresului, în care Platforma Societății Civile, creată în contextul Acordului de Asociere, să joace un rol central în supravegherea implementării angajamentelor.
Nu în ultimul rând, din același raport reiese că Moldova nu se poate debarasa de viciul „lucrului făcut pe jumătate”. Aceasta caracterizează în primul rând cazurile când legea necesară este adoptată, conform angajamentelor cu UE, dar instituția responsabilă este nefuncțională. Din cauza acestui viciu, aplicarea deplină a legislației a fost frânată în domeniul achizițiilor publice, combaterii corupției, spălării banilor sau a restituirii proprietăților obținute în mod ilegal. În acest context, UE necesită să se grupeze cu alți „parteneri” externi pentru a eficientiza presiunea pro-reformă, cu care ar contribui la împuternicirea instituțiilor, după cum se întâmplă în sectorul energetic (Comunitatea Energetică) sau în cel financiar (Fondul Monetar Internațional).
Este situația din Moldova mai rea decât în Ucraina sau Georgia?
Viteza lentă și caracterul incomplet al reformelor reprezintă o constatare uzuală vizavi de Moldova, care însă este aplicabilă față de Ucraina și, într-o măsură mai mică, față de Georgia. Cu toate acestea, în ultimii doi ani, percepția a fost mereu mai critică față de contextul moldovenesc, din cauza următoarei combinații de factori.
Pentru început, Moldova a trecut printr-o prăbușire masivă a încrederii din partea UE din cauza fraudelor din sistemul bancar, dezvăluite în 2014. Ucraina și Georgia au evitat situații critice în ultimii patru ani, asigurându-se cu o imagine mai pozitivă, comparativ cu Moldova. Prin urmare, nici influența intereselor oligarhice din Georgia sau Ucraina pare să nu deranjeze UE la fel de mult cum în cazul Moldovei (IPN, 26 Februarie 2018). Deși reformele din sectorul financiar sunt cele mai apreciate, credibilitatea guvernării moldovenești va rămâne la un nivel scăzut, cel puțin până la schimbarea inevitabilă a componenței Parlamentului.
Al doilea factor ce dictează o abordare exigentă față de Moldova rezultă din guvernarea slăbită pe intern. În efortul de a face transfer de imagine din exterior, aceasta a depășit numărul de angajamente, pe care în mod realist le-ar putea onora. Sub presiunea temelor pe acasă neîndeplinite și cu o monitorizare paralelă din partea Bruxelles-ului și a societății civile locale, terenul de manevră a partidului de la guvernare s-a micșorat drastic. Contextul electoral și tendința partidului de la conducere de a se menține la putere după 2018 îi dezactivează simțul proporționalității în adoptarea deciziilor. O situație distinctă se observă în relația destul de echilibrată a UE cu Ucraina și, în mod special, cu Georgia, unde sunt planificate scrutine abia în 2019.
În fine, un alt factor care impune o atitudine riguroasă față de agenda reformelor din Moldova este dictat de afilierea politică cu Bruxelles-ul a actorilor politici din Moldova. Astfel, principala forță politică pan-europeană care impune tonul în Parlamentul European, dar și în Comisia Europeană, și se preocupă de cauza Moldovei este Partidul Popular European (PPE). Interesul acestuia față de Moldova s-a intensificat în 2016-2017, după ce opoziția extra-parlamentară din Moldova, Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma DA, a început să graviteze în jurul popularilor europeni, înlocuind PLDM-ul, dărâmat și abandonat după încarcerarea ex-premierului Vlad Filat. Cazul Georgiei este similar, cu excepția faptului că opoziția georgiană asociată cu PPE (Mișcarea Națională Unită) este în descompunere și este departe de popularitatea guvernării. Concomitent, neajunsurile guvernării din Ucraina par să fie tolerate și protejate de critică aspră, în mare parte datorită apartenenței formațiunii lui Petro Poroșenko la Partidul Popular European.
În loc de concluzii...
Interesul instituțiilor europene nu mai este de a constata faptul inițierii unei reforme, ci de a vedea rezultatele obținute în final și beneficiile directe pentru cetățeni. În cele din urmă, calitatea reformelor produse în Moldova este direct proporțională cu calitatea și credibilitatea guvernării, ambele în deficit accentuat.
Atenția imediată trebuie focusată pe aspectele electorale negative care pot fi schimbate mai ușor și care pot compensa nocivitatea votului mixt, care în niciun caz nu trebuie scăpat din vizor.
Până la reînnoirea politică a Moldovei, UE trebuie să găsească modalități noi pentru a mișca înainte agenda reformelor. Gruparea cu alți „parteneri” externi, sprijinirea mișcărilor civice sectoriale sau conectarea mediatică și civică a regiunilor ar putea spori eficacitatea setului de „bice şi turte dulci” folosite de către UE. În fine, actorii pro-reformă locali și externi trebuie să valorifice la maxim vulnerabilitățile guvernării pentru a înrădăcina cât mai mult reformele și îngreuna reversibilitatea lor.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.