Uniunea Europeană este dispusă să sprijine în continuare sectorul agricol din Moldova. Cu acest scop a fost delegată, pe lângă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, consiliera de nivel înalt pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Snezhana Blagoeva, transmite IPN.
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Eduard Grama, care a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a apreciat înalt decizia de a delega un expert european întru susţinerea eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al MAIA, în cadrul discuţiilor o atenţie sporită s-a acordat Acordului de Finanţare ENPARD şi acţiunilor necesare pentru a fi implementate de Minister în anul 2016 în conformitate cu acest acord. „Pentru noi este important să depăşim restanţele. Avem mult de lucru şi suntem interesaţi ca agricultorii să poată beneficia de suportul Uniunii Europene”, a spus Eduard Grama.
Iva Stamenova, manager proiecte pentru agricultură, dezvoltare rurală şi siguranţa alimentelor, a adus la cunoştinţa ministrului că debursarea surselor financiare ENPARD depinde de îndeplinirea activităţilor stabilite pentru anul 2016.
Reprezentanţii Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova au reiterat disponibilitatea UE de a sprijini în continuare eforturile întreprinse în dezvoltarea agriculturii menţionând că doar prin eforturi conjugate se vor înregistra performanţe.