UE în calitate de cheie spre inima alegătorului, Valeriu Vasilică
https://www.ipn.md/ro/ue-in-calitate-de-cheie-spre-inima-alegatorului-valeriu-vasilica-7965_986178.html
Campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie se desfăşoară lent, fără sclipiri care ar putea atrage atenţia electoratului din Republica Moldova. Starea actuală de lucruri ar putea fi depăşită în cazul când o parte dintre concurenţii electorali ar utiliza mai eficient, inclusiv în scopuri electorale, sprijinul pe care Uniunea Europenă îl acordă în ultimul timp Republicii Moldova. O concluzie în acest a formulat directorul Agenţiei de presă Info-Prim Neo, Valeriu Vasilică, în cadrul programului de dezbateri „Punct şi de la capăt”, difuzat duminică, 31 octombrie de Radio Europa Liberă. Programul şi-a propus să evalueze calitatea campaniei electorale la jumătate din perioada electorală.
Potrivit lui Valeriu Vasilică, actuala campanie electorală abia a început, cu întârziere de aproape o lună. „Într-un fel, politicienii noştri au însuşit bine legislaţia Republicii Moldova, nu şi psihologia alegătorului moldovean. De fapt, noi astăzi suntem la o lună încheiată din perioada electorală, nu şi din campania electorală. Da, au apărut nişte panouri, care sunt nişte elemente, într-un fel, atractive, dar pe mine personal mă lasă rece, poate pe alţii nu. Eu încerc să privesc lucrurile în această campanie (fac o afirmaţie într-un fel, riscantă, zic eu), cu ochii Partidului Comuniştilor. Mie mi se pare că el a câştigat, într-un fel, bătălia pentru referendumul din 5 septembrie şi încerc să văd ce fac ei şi ce nu fac ei. Pentru că mie mi se pare, că ei cunosc bine psihologia alegătorului moldovean, ştiu cum s-o manipuleze, ca să-i voteze”.
„Şi din această perspectivă, mă uit că PCRM nu are panouri, nu prea iese la televiziuni. În schimb ştiu, că ei umblă din casă în casă. Nu prea cunosc multe exemple asemănătoare cu alte formaţiuni, de pe altă parte a eşichierului politic. Pe stradă nu prea văd multă lume agitată şi preocupată de activităţi electorale”, spune directorul Info-Prim Neo.
În continuarea acestei teze, moderatorul programului, Vasile Botnaru, s-a referit la aprecierile făcute în cadrul unei mese rotunde de sociologii Arcadie Barbăroşie şi Doru Petruţi, portivit cărora „ar fi bine, ca celelalte formaţiuni politice să studieze cu atenţie experienţa comuniştilor, care ştiu a racola, mai cu seamă, pe ultima sută de metri din eşalonul indecişilor”.
La rândul său, analistul Nicolae Negru şi-a exprimat dezacordul: „Nu sunt de acord, că comuniştii sunt atât de maeştri sau atât de iscusiţi în atragerea oamenilor de partea lor. Ei au fost opt ani de zile la guvernare, au avut la dispoziţie mass-media, au spălat multe creiere”.
Valeriu Vasilică apreciază că că cele două tabere mai importante din campania electorală, PCRM şi AIE, sunt în condiţii diferite. „Chiar dacă s-a aflat la guvernare numai un an, între timp s-a mai întâmplat căte ceva: s-au mai majorat nişte preţuri, nu s-au realizat nişte aşteptări. Şi în sensul psihologiei, guvernanţii au întotdeauna şi de pierdut, sau mai mult de pierdut. Comuniştii au stat în expectativă. Comuniştii au atacat Alianţa şi pe plan politic, şi pe plan economic, şi social. Inclusiv această diversiune, aş zice eu, cu exploadarea digului. Mie mi se pare o găselniţă. Şi aici Alianţa ar trebui să fie foarte şi foarte promptă”. Pe de altă parte, „Alianţa nu a reuşit, nu a vrut, nu a avut capacitatea în acest an şi ceva de guvernare să scoată la capăt barem una din foarte multele învinuiri, pe care le-a adus ea anterior comuniştilor. Practic, nimic rezolvat din acele acte de corupţie, de trădare declarate”, spune Valeriu Vasilică.
Nicolae Negru consideră că, din contra, acuzaţiile PCRM privind aruncarea intenţionată în aer a digului care a provocat inundaţiile din vara trecută constituie „o mare prostie a comuniştilor”. „Dacă domnul Vasilică zice că e un punct forte sau o găselniţă a comuniştilor, eu, dimpotrivă, consider că au făcut o mare prostie. Acum depinde cum vor rezolva-o cei de la guvernare. Fiindcă ei ziceau, că a fost rupt digul pentru a salva oraşul Galaţi. Oraşul Galaţi se află la 25 de kilometri de Prut. Şi în afară de asta, se află în sus, pe râul Dunăre şi aici e de fapt o cursă, în care eu cred că au căzut înşişi comuniştii. Chestia abia începe, de fapt. S-ar putea ca lucrul acesta să continue chiar pe parcursul întregii campanii electorale”.
După toate semnele pe care le arată până acum campania electorală, nu există prea multe şanse că partidele care vor accede în Parlament vor colabora toate, afirmă directorul Info-Prim Neo. „Şi atunci unica şansă este să se conştientizeze această situaţie de pe acum. Fiecare dintre cele două părţi, PCRM şi AIE, urmează să-şi găsească încă un atu, care nu l-a găsit, pentru a-şi putea adjudeca o situaţie confortabilă, un număr confortabil de mandate pentru a alege preşedintele. Eu zic, că una din cele două părţi ar putea exploata un gest pe care îl face Uniunea Europeană de la un timp încoace şi susţine Alianţa într-un fel destul de deschis şi chiar în avans.”
„Poate pe aici să se meargă. Să se meargă din casă în casă şi să spună, că dacă veţi vota într-un fel, veţi avea cutare lucru. Dacă nu, veţi avea alt lucru. Altceva acum nu vad şi de aici pesimismul că nu vom putea alege un preşedinte nici în viitorul parlament. Dacă nu se găseşte o găselniţă. Ea încă nu a fost găsită de nimeni încă”, spune Valeriu Vasilică.