Trei domenii prioritare de cooperare a Uniunii Europene cu Republica Moldova, stabilite pentru perioada 2014-2020, se concentrează pe reforma poliţiei, reforma administraţiei publice şi pe agricultură şi dezvoltare rurală. Despre aceasta a comunicat şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, într-un interviu acordat Centrului de Informare al Vecinătăţii Europene, transmite IPN.
Oficialul a spus că relaţiile dintre UE şi Moldova au fost ghidate de Acordul de Cooperare şi Parteneriat şi de Planul de Acţiuni al Politicii Europene de Vecinătate (PEV). Acum, acestea vor fi înlocuite de Acordul de Asociere, care prevede inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, şi de Agenda Acordului de Asociere.
„Aceste sectoare de intervenţie extind suportul oferit de Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (IEVP - predecesor al IEV) 2007-2013, în special în ceea priveşte asistenţa permanentă oferită pentru reformele din Sectorul Justiţiei, Managementul Finanţelor Publice, Dezvoltare Rurală şi Regională şi consolidarea capacităţilor instituţionale ale administraţiei publice centrale. Acestea sunt domenii în care Delegaţia UE a efectuat o expertiză semnificativă şi la care poate cu adevărat adăuga valoare”, a spus Pirkka Tapiola. Oficialul a menţionat că aceste priorităţi ar trebui să permită Moldovei să continue eforturile de modernizare şi reformă iniţiate, contribuind astfel la apropierea de UE.
Pirkka Tapiola a mai spus că este extrem de important pentru Moldova să continue să lucreze în domenii precum independenţa justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. „Acestea sunt probleme de mare interes nu doar pentru UE, dar şi pentru cetăţenii din Moldova. Referindu-se la reforma în justiţie, oficialul european a declarat că acest domeniu este indiscutabil unul dintre domeniile cele mai importante pentru dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova.
Un Acord de Finanţare pentru un suport la bugetul reformei sectorului justiţiei în Moldova, în sumă de până la 60 de milioane de euro, a fost semnat în 2013. Acest obiectiv atins a fost rezultatul unui lung proces care a durat mai mulţi ani, a început cu o analiză a lacunelor sistemului justiţiei în Republica Moldova, elaborarea unei strategii de reformă şi aprobarea ei de către Guvern, continuând cu dezvoltarea Planului de Acţiuni pentru punerea sa în aplicare, inclusiv bugetarea fondurilor necesare pe termen mediu.