logo

UE a donat Băncii de Alimente din Moldova două autoturisme cu sisteme frigorifice


https://www.ipn.md/ro/ue-a-donat-bancii-de-alimente-din-moldova-doua-7967_1094822.html

Uniunea Europeană a oferit Băncii de Alimente din Moldova două autoturisme specializate cu sisteme frigorifice. Unitățile de transport vor face posibilă distribuirea în condiții de siguranță a alimentelor ușor perisabile colectate de către Bancă pentru serviciile din întreagă țara, transmite IPN.

Oleg Paraschiv, directorul Băncii de Alimente din Moldova, a menționat că această donație vine să crească capacitatea Băncii de Alimente, mobilitatea acesteia și o va ajuta să diversifice gama de produse colectare. „Trebuie să ajungem la câți mai mulți agenți economici, să păstrăm cât mai multe produse în consumul uman și împreună să sprijinim cât mai mulți oameni, pentru că, din păcate, gradul de sărăcie crește”, a spus el.

Igor Belei, director executiv al Misiunii Sociale „Diaconia”, a spus că Banca de Alimente este un serviciu nou pentru Republica Moldova, dar foarte popular la nivelul întregii Uniuni Europene. „Astăzi, prin această donație, serviciul va fi extins ca număr și  calitate a produsului pe care îl vom putea oferi și care va rămâne în consumul uman datorită mecanismului inovativ pe care îl propunem prin Banca de Alimente. Avem peste 50 de servicii sociale care recuperează și hrănesc 3000 de persoane zilnic. Acești oameni care se află în grija Băncii de Alimente vor primi produse de mai bună calitate”, a remarcat directorul „Diaconia”.

Evenimentul de donație a avut loc în cadrul proiectului  „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”. Este vorba despre un proiect susținut de Uniunea Europeană și implementat de Keystone Moldova, Diaconia și Concordia. În martie 2022, Banca de Alimente a devenit membru asociat al Federației Europene a Băncilor de Alimente, o structură din care fac parte actualmente 330 de Bănci active în 29 de țări.